Pe Flavius Ardelean l-am descoperit demult, pe vremea când eu scriam la Hyperliteratura, ocazie cu care m-am cam îndrăgostit de el o perioadă, recunosc acum nerușinată, până mi-am dat o teoretică palmă cu maturitate peste cap, și tot atunci i-am luat un interviu care îmi place și-acum (mai ales pentru că viața lui actuală contrazice afirmații făcute atunci, iar eu sunt, iar și iar, fascinată de oamenii care fac schimbări și își asumă creșterea, modificările și transformările). Chiar lumile lui, cele dintre copertele cărților care apar tot mai des în ultimii ani, sunt mereu în mișcare, alerte și colcăitoare într-un amestec de sens și rațional cu o dimensiune magică, întunecată, a cărei zvârcolire naștere atât haosul, cât și viața însăși. Continue reading