3 serii de ficțiune de citit într-o săptămână

Indiferent de motivele pentru care stăm în casă, oricare ar fi cauzele care ne îndreaptă atenția spre cărți mai degrabă decât spre altceva (filme sau plimbări în parc, cine știe?), m-am gândit să vă recomand trei serii care pot fi citite cu cea mai mare plăcere și cu o rapiditate care poate să vă facă să nu vă mai recunoașteți în cititorul care până mai ieri trăgea trei luni de o carte de 150 de pagini. Asta pentru că, citindu-le și eu, la rândul meu, mi-am dat seama că nici nu simți când, prins în evenimentele care se desfășoară tot mai alert de la o pagină la alta, treci de la un volum la celălalt.

Silozul lui Hugh Howey este seria despre care vorbesc de fiecare dată când vine în discuție ceva despre post-apocalipsă, deși în ultima vreme m-a prins cam tare și seria Metro, a lui Dmitri Gluhovski (unde acțiunea se petrece în subteran, pe rețeaua metroului din Moscova, iar supraviețuitorii rătăcesc prin stații și pe linii, printre puncte terminus nelocuibile, acaparate de monștri și mutanți, dar și de fantome și demoni). Așadar, în Silozul, la fel de post-apocaliptic, dar mai puțin orientat spre dimensiunea inexplicabilă a existenței, avem un siloz de cereale, din acela de dimensiuni industriale și care e îngropat în pământ, în care oamenii rămași în viață locuiesc, iubesc și se înmulțesc fără a mai ști, generații mai târziu, că au trăit cândva la suprafața pământului în care stau acum ca niște semințe.

De la ceva atât de puțin legat de ceea ce este încă realitatea zilelor noastre mă îndrept spre o altă carte care are potențialul de a te prinde (pentru că autoarea scrie într-un fel care nu lasă pe nimeni nemișcat – până la lacrimi sau aproape de ele): Prietena mea genială – Elena Ferrante. Iar dacă ai citit primele pagini, atunci nici nu-ți dai seama când, urmărind cu sufletul la gură, la propriu, viețile încărcate de necaz și durere ale celor două prietene, treci prin toate volumele Tetralogiei napolitane. Deși emoționant, acest portret al orașului Napoli este mai mult decât o rețetă de succes pentru înmuiat inimi: este o istorie personală care, întinzându-și tentaculele pe mai multe paliere, ajunge să se suprapună cu cea a unei regiuni și a unei țări în care spiritul latin se vede din pasiunea cu care se iubește și cu care se urăște, uneori în același timp. Mai ancorată în lumea asta în care trudim cu toții, fizic sau spiritual, seria aceasta e cea pe care o recomand bărbaților care cred că „Ferrante aia e de femei”.

În cele din urmă, ca să îmbin improbabila violență a unui posibil sfârșit de lume cu concretețea zilelor noastre, recomand seria Fabian Risk – Stefan Ahnhem. Nu doar că autorul e fascinant – i-am luat un interviu în Dilema veche, de-acolo știu, ci și pentru că meticulozitatea lui se reflectă în construcția subiectului și a personajelor. Firele narațiunii se desfășoară pe planuri care, ai putea să juri, nu au cum să se întâlnească sau suprapună vreodată, crimele n-au cum să fie, ai fi tentat să crezi, atât de creative și deplasate, revoltătoare și respingătoare, declanșatoare de cel puțin niște senzații de vomă și amețeală. Iar eu, cititoare de tot felul de cărți cu tematici bolnăvioare, am fost plăcut surprinsă să descopăr că întâmplările care-l implică pe Fabian Risk dau dependență în timp ce au toate motivele să te determine să nu le mai deschizi vreodată. Bestseller în multe țări, probabil asta explică succesul, nu-i așa?

Așadar, fie că vă plac seriile și ați ratat vreuna dintre cele de mai sus, fie că vă intimidează cărțile mari care au și continuări în unul sau două volume (ori șase, cum va avea Fabian Risk în final), poate că perioadele în care stăm mai mult în casă sunt numai bune pentru încercat ceva nou – tot e plin internetul de provocări, de ce n-ar fi o provocare să citești vreo mie și cinci sute de pagini într-o săptămână? Eu garantez că se poate. Și lucrând full-time. Și făcând clătite săptămânal, că om sunt.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *