Lumea se sfârşeşte pe 23 august. Ce faci?

Îmi pare rău că am muncit: într-un scenariu complet aberant şi deopotrivă credibil şi înspăimântător, George Bonea reuşeşte, în primul său roman (sper că nu o dau în bară cu afirmaţia asta, dar nu ştiu să mai fi publicat ceva deocamdată), să facă un portret nemilos al societăţii care-şi trăieşte viaţa online, care moare (la propriu) după like-uri şi vizualizări; aparent, şi dacă ştii când e sfârşitul lumii, în vacanţa aia visată dintotdeauna tot nu pleci, câine tot nu-ţi iei, copil îţi dai seama că nu mai ai când să faci. 

Îmi pare rău că am muncit a apărut la editura Univers în 2020, în plină pandemie, cum nu se putea mai potrivit. Plănuiesc să realizez cândva un interviu cu autorul şi sunt foarte curioasă dacă a scris cartea pe repede-nainte la începutul stării de urgenţă din România sau dacă pregătea de multă vreme un scenariu care doar a potrivit atât de bine nebunia offline, cu golirea rafturilor din magazine, cu cea online, cu influenceri disperaţi să atragă când pare că lumea se duce de râpă, acceptând provocări din ce în ce mai periculoase.

Pe lângă nişte poliţe personale pe care le-a plătit în acest mod – artistic, creativ, în orice caz (în carte avem, printre alţii, un anume Leo care face stand-up şi consumă foarte mult alcool) -, mi-a plăcut faptul că se vede acumularea şi însuşirea tuturor cărţilor şi filmelor care poate au dus la naşterea ideii cărţii de faţă în mintea lui George Bonea. Am găsit aici unele care m-au dus cu gândul la The Running Man a lui Stephen King, Supravieţuitoarea Alexandrei Oliva, Black Mirror şi Hunger Games şi, de fapt, cam orice scenariu apocaliptic şi post-apocaliptic vă trece prin minte şi are legătură cu o lume în care indivizii ajung să se comporte ca o masă gelatinoasă şi lipsită de creier, controlată de tehnologie (sau de cei care au conceput-o), obsedaţi să strângă puncte care să le uşureze drumul către ceva de care n-au nevoie – sau, din contră, de care le depinde supravieţuirea.

Personajul-narator află că sfârşitul lumii vine pe 23 august. A rămas mai puţin de un an până atunci, iar primele valuri de reacţie includ măsuri disperate, incredibile, în contrast cu o relaxare şi-un şir de glume făcute pe net pe această temă. Pe măsură ce data se apropie, infracţiunile se înmulţesc, în câte o corporaţie rămâne câte un Mihăiţă care ia mai mult în serios deadline-ul pentru un proiect decât îndeplinirea vreunui vis de-o viaţă, iar unele femei îşi doresc cu disperare să fi apucat să procreeze, motiv pentru care imaginaţia unei minţi care a luat-o razna completează cu ce poate şi arde etape.

Şocant a fost – şi de asta am zis că deocamdată e singura carte a autorului – felul în care a reuşit să împletească duritatea unor imagini (o cezariană făcută în cadă, singură, de o femeie care nici măcar nu e însărcinată) cu duioşia altora (fosta iubită şi imaginea ei revenind obsesiv şi reamintind de vremurile în care cei doi îşi promiseseră să trăiască apocalipsa împreună) şi cu satira la adresa tuturor oamenilor şi comportamentelor care reduc esenţialul la faima obţinută pe loc din numărul de click-uri şi vizualizări.

Dacă am şti când murim, sugerează autorul, nu ne-am opri din alergat după lucrurile inutile pe care  le vânăm acum, ci doar am avea un deadline comun.

Îmi pare rău că am muncit intră în topul preferinţelor acestui an pentru mine. Da, ştiu, suntem la final de mai, dar am citit vreo 55 de cărţi până acum şi trag speranţe că închei şi acest an cu vreo sută de noi titluri adăugate pe raftul ăla de Goodreads. Caz în care topul meu poate conţine, ca-n fiecare an, măcar 20 de titluri din categoria „Oh, Doamne, trebuie să citeşti asta, te rog, citeşte-o!” Poate că şi George Bonea poate să-ţi deschidă ochii către ceva. Măcar cât să te prindă de umeri şi să te zdruncine cu întrebările: Ce faci? Ce faci acum? De ce? De ce nu faci ce te bucură cu adevărat? Nu, nu, „trăiesc pentru fanii mei”, ce faci pentru tine şi cu cei pe care-i iubeşti?

Citeşte aici şi un interviu cu George Bonea: „O viaţă dedicată vânătorii de atenţie e o viaţă care nu merită trăită.”


Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt;
găseşti cartea aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *