reco | Cauţi sfaturi despre scris? Iată 3 recomandări practice şi utile

Abia după ce am scris câţiva ani, după ce am umplut câteva caiete şi agende cu frânturi de gânduri care acum şi-ar provoca cititorul să afle dacă măcar e proză sau poezie sau literatură de vreun fel acolo, abia la facultate mi-am pus problema existenţei unor cursuri care ajută oamenii să scrie mai bine, mai eficient sau să îşi descopere talentul. Ori să se împace cu lipsa acestuia, după caz. De atunci am tot citit pe această temă, iar o nouă rundă de ordine în bibliotecă mi-a amintit de modul în care pot fi grupate aceste câteva titluri pe care le şi am, deci le-am putut reciti pe alocuri, astfel încât s-a născut acest articol, cu 3 recomandări (plus una bonus) pentru cei interesaţi de sfaturi practice, utile şi exacte de la unii dintre cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor – şi care mie îmi plac de când i-am descoperit, observându-le apoi tehnicile în cărţile pe care ulterior le-am parcurs cu alţi ochi.

Stephen King – Misterul regelui. Despre scris este o carte despre care aş fi jurat că am făcut o recenzie la un moment dat, dar pare că nu-i aşa. În orice caz, am mai povestit despre ea atât online, cât şi offline, amicilor virtuali şi prietenilor cu care, la o cafea, am discutat despre cine şi cum te învaţă să scrii. E despre începuturile şi evoluţia lui, despre scriitori pe care i-a studiat, precum Kurt Vonnegut ori Steinbeck, despre ce face el ca să-i iasă ce citim încă atât de captivaţi. O recomand a fi analizată, de fapt, după ce i-ai citit măcar câteva dintre romane, altfel nu sunt foarte mari şansele să pricepi concret la ce se referă. Dar, de vreme ce vrei să scrii (mai bine?), asta înseamnă că eşti deja un cititor înflăcărat, aşa că asta nu ar trebui să fie o problemă.

Elena Ferrante – Frantumaglia. Viaţa şi scrisul meu e cartea în care, după cum deduci din titlu dacă eşti foarte atent la sensul cuvintelor, autoarea explică mare parte dintre adevărurile personale care au condus la apariţia romanelor sale în forma pe care o cunoaştem. Nu găseşti vreo indicaţie specifică sau reţetă general valabilă, nici teme care să te transforme din nimic în mediocru, dar nici din mediocru în de-a dreptul priceput într-ale scrisului, ci doar o disecţie extrem de detaliată a modului în care se întâmplă miracolul scrisului, aşa cum este descătuşarea aceasta pentru Ferrante. Nevoia de a se ascunde de ochii publicului ca faţă pusă în contextul dorinţei de a-şi aparţine fizic; rodul minţii ei, desprins din combinaţia imaginaţiei, studiului şi istoriei cu literă mare şi mică, trebuie văzut ca un tot unitar pe care ascunderea identităţii ei fizice nu trebuie să-l sărăcească în vreun fel. La fel, trebuie să citiţi înainte măcar Iubire amară şi Zilele abandonului, apoi veţi găsi în Frantumaglia şi tot ce nu v-a trecut prin minte să vă întrebaţi vreodată, profund, sincer, personal. (Despre Tetralogia napolitană am povestit aici.)

Rebecca Smith – The Jane Austen Writers Club, cu inspiraţie şi sfaturi de la cea mai iubită romancieră din lume, după cum promite şi coperta. Excelent structurată, cu exerciţii şi teme, toate cu cerinţe extrem de precise. Dacă ar fi să fac o listă în funcţie de momentul la care ar trebui citite aceste cărţi, probabil că aceasta ar fi pe primul loc, urmată de cea a lui Stephen King şi de Elena Ferrante, cea din urmă pentru aprofundarea absolut necesară ce vine după ce înveţi de la Jane Austen cum să-ţi descrii un eventual personaj, dar şi cum să editezi ceva deja scris. Mi se pare unul dintre acele elemente care pot fi puse la baza unei abordări de „viitor scriitor”.

Bonus: recomand Understanding Novels: A Lively Exploration of Literary Form and Technique, scrisă de Thomas C. Foster şi menită să te facă să vezi tot procesul dintr-un sens opus, prin perspectiva unui cititor „specializat”, care ştie ce să caute în text şi cum să identifice caracteristici diverse, pe care poate ţi le-ai dori să le incluzi ca scriitor în viitoarele tale bestseller-uri, dacă visezi până acolo.

Şi dacă ai nevoie de un fundal sonor plăcut cât citeşti despre scris sau chiar când te pui la treabă, gata să dai lumii prima ta povestire de succes, nu uita că ţi-am recomandat într-un articol anterior şi 3 radiouri care îţi ţin companie când lucrezi într-o industrie creativă.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *