Fiica ascunsă şi complexitatea vieţii de familie din perspectivă feminină

Elena Ferrante este unul dintre reperele mele din literatura care se scrie în acest moment în lume – din motive pe care sper că am reuşit să le cuprind şi să le detaliez de fiecare dată când am vorbit ori scris despre cărţile ei, fie că a fost vorba de Tetralogia napolitană (vezi aici de ce m-a cucerit) sau de Iubire amară ori Frantumaglia (ale cărei sfaturi despre scris le-am adunat într-un articol cu patru cărţi menite să îţi ghideze paşii spre creative writing).

Probabil că motivul cel mai mare pentru care o simt atât de aproape pe Ferrante este legat de adevărurile personale ale autoarei care, odată puse-n gurile personajelor ei şi lăsate-n lume, ajung să se ciocnească şi să se confunde cu ale mele, făcându-mă să simt mereu că am ceva de învăţat de la ea: nu ceva ce nu ştiam, ci câte un detaliu mărunt, dar de o însemnătate covârşitoare, ce trebuia văzut dintr-o altă perspectivă, deopotrivă nemiloasă şi blândă, aşa cum mi se pare tot ce scrie italianca şi aşa cum am considerat întotdeauna a fi esenţa femininului din noi.

Fiica ascunsă este un roman scurt, are sub 150 de pagini, dar pe care l-am amânat destul de multă vreme – şi probabil că am făcut asta pentru că eu sper mereu în continuări atunci când îmi place o carte. Elena Ferrante mă convinsese, nu voiam să risc şi eram plină de speranţă. Dar i-a venit rândul şi am găsit o densitate a informaţiei pe care i-o uitasem, o profunzime incredibilă în aparentele frivolităţi şi vanităţi feminine, o capaciate de sinteză a complexităţii umane care nu exclude, paradoxal, nici cele mai mici detalii.

După ce fiicele ei, mari de-acum, pleacă să locuiască cu tatăl lor, să studieze şi să muncească şi să-şi vadă de vieţile lor, Leda, o profesoară divorţată, îşi permite o vacanţă singură – element de cotitură în viaţa ei de femeie şi de părinte. Arogându-şi singură şi fără ezitări, chiar din prima clipă, rolul de observator îndreptăţit la un anume grad de voyeurism când vine vorba de cei cu care împarte plaja, ea ajunge să ia decizii care îi privesc pe ceilalţi şi care oglindesc, în acelaşi timp, ce rememorează Leda din copilăria fetelor ei.

Şi-aici începe deliciul literar, când cititorul remarcă uşurinţa cu care poate el să treacă peste ceva construit atât de migălos, ca o dantelărie făcută manual şi-n care se prind, pe rând, bucuriile şi necazurile familiei şi apropiaţilor celui care o realizează. Femeile tinere căsătorite şi care au apucat să facă şi un copil sau mai mulţi şi care, cu fiecare criză a copilului sau a partenerului pe care de mult nu-l mai iubeşte, visează să plece în lume. Femeile care, deşi sunt mame, nu au uitat că sunt femei şi îşi explorează constant limitele sexualităţii ce echivalează libertatea. Femeile care, sub povara unei iubiri de sine pe care abia o acceptă, nu pot renunţa la datoriile la care s-au înhămat când erau altele, înţelegând totuşi responsabilitatea angajamentelor pe termen lung şi de care depind cei din jur, părinţi sau copii. Femeia descurajată de o lume a bărbaţilor, de cultura şi arta ce par a le aparţine şi pe care ei şi le revendică agresiv, de cele mai multe ori, dar în care îşi croieşte drum, cu capul sus şi nelăsând să se vadă suferinţele şi umilinţele, câte o doamnă care vede un domeniu a fi mai presus de bine şi rău, frumos şi urât, gen şi sex. Toate acestea sunt personajele Elenei Ferrante – în Fiica ascunsă şi-n celelalte romane ale ei, de fapt.

Şi-n toate, ca de fiecare dată, cititorul remarcă în determinarea personajului principal feminin acea blândă ferocitate, acea inofensivă agresivitate pe care trebuie să o fi avut autoarea când a avut de demonstrat cât de bune-i sunt primele scrieri, ajunse vreodată la publicul larg sau nu, adunând ca-ntr-o capsulă concentrată şi ambiţiile literare ale Lilei şi Elenei din tetralogie, pe Delia din Iubire amară şi pe Leda din romanul de faţă – puternice şi fragile, la limita unei iubiri de sine şi de-aproape, fiice rănite şi invidioase pe sexualitatea puternică a mamelor şi femei ce dau naştere unor fiinţe de neînţeles, mici şi rele şi incapabile să-şi vadă strălucirea o lungă perioadă.


Dacă vrei să susţii apariţia regulată
a părerilor sincere despre noutăţile editoriale,
o poţi face activând o donaţie recurentă:


Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *