Norii bilingvi care desenează poezia unui sărut franţuzesc

French Kiss este un volum de poezie scrisă în franceză şi română de Radu Bata, autor şi traducător şi inventator al poezetelor („poeme mai relaxate şi aeropurtate”). A apărut la Libris Editorial în 2020 şi este o poezie căreia i se potriveşte foarte bine, am considerat eu, decorul în care am pozat-o, susţinând şi eu ce spune Mircea Cărtărescu despre volumul aceluiaşi autor, asemuindu-l cu o casetă de podoabe unde se regăsesc, amestecate, „plastic şi sidef, alama, dar şi aur pe-alocuri, şnuruleţe şi lănţişoare încâlcite, câte-o camee, dar şi câte-un inel de rockeriţă cu cap de mort” şi tot aşa.

Sărutul franţuzesc al lui Radu Bata, oferit cu atâta blândeţe poeziei, se-ntâmplă atât în română, cât şi în franceză, totuşi folosind limba engleză ca pe un liant al celor două, ca pe un fel de mediator – bineînţeles că neutru – al acestora, ca pentru a le face poemelor lui cunoştinţă cu cititorii zilelor noastre într-o limbă pe care să o înţeleagă cu toţii şi care să-i trimită mai apoi spre română ori franceză – sau chiar ambele, pentru că este un adevărat deliciu pentru creier să parcurgi cele două jumătăţi ca pe două cărţi distincte.

De la tonul ludic în mare parte şi pe alocuri aparent pueril până la o profunzime care te izbeşte cap-coadă într-un poem, tot ce-i cuprins în frumoasele pagini ale volumului French Kiss instigă la a vedea lumea prin propriile filtre şi asumarea imperfecţiunii acestora, la găsirea unei bucurii nesfârşite şi parcă nepământene într-o oarecare maturitate (pe care am putea-o considera discutabilă) adoptată de eul poetic alert ca un French cancan („să scoţi limba/ la ceasurile biologice”) şi care nu neagă cu nimic realitatea, ci doar o colorează.

„Refugiat/ în pântecul/ unui nor”, eul poetic recunoaşte franc că iubeşte „norişorii/ şi oamenii” pe care nu i-a cunoscut încă, face jocuri de cuvinte cu sens primar personal, ceea ce întăreşte autenticitatea oricăror adevăruri enunţate pe acelaşi ton jucăuş. În lumea care se învârte haotic şi-n care ne antrenează fie că vrem sau nu, cel din poezie îşi păstrează calmul ancorat în nori şi se mişcă cu lejeritate şi iubire într-un univers propriu amoral în care exteriorul are rareori acces şi-n care „linia vieţii e un cerc” şi „doar sărutul/ numai sărutul/ este perfect adevărat”.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găseşti cartea aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *