„Poate că dacă nu aţi bea atâta…”

Într-un univers mexican în care orice bucurie e un necaz al altcuiva şi viceversa, Teo, personajul narator bukowskian, de o masculinitate debordantă şi uşor de remarcat în ciuda vârstei înaintate, duce o existenţă misterioasă şi zeflemitoare, rupând mereu tăcerile serioase cu aluzii sexuale şi întrebări despre alcoolul pe care-l caută şi-l cere peste tot, doar-doar îşi poate îmbunătăţi ziua  sau măcar şederea într-un loc care-i displace sau alături de nişte oameni la fel de bătrâni ca el, dar pe care nu-i suportă, considerându-i demodaţi şi depăşiţi şi în totalitate antipatici, aceştia neavând vreo pasiune comună cu nonconformistul Teo.

Îţi vând un câine este un roman în care unui poet mai degrabă anonim i se face o statuie în parc – „Porumbeii, în culmea fericirii” – şi-n care se arde becul de la primul etaj al clădirii în care stau  pensionarii cei singuri. „Gândacii, mai fericiţi ca niciodată.” Realitatea bătrâneţii lui Teo se intercalează cu amintirile din copilăria şi adolescenţa ascestuia, părând a fi urmărit mereu de câte un câine mort sau care stă să moară şi care oricând poate fi vândut unui vânzător de tacos, aşa cum ajunge să fie şi Teo după ce este nevoit să renunţe la Şcoala de Arte Plastice.

Ca un refren ştiut de toţi cei din jur se aude şi „Poate dacă nu aţi bea atât…”, insinuând că necazurile lui Teo au loc din cauza faptului că el e mereu cu o bere în mână; acelaşi lucru îl spune şi mormonul naiv care, apărut într-o zi la uşa bătrânului pentru a-i întoarce faţa către Domnul şi a-i propune o alinare necerută a unor suferinţe presupuse, ajunge să-i devină acestuia aproape prieten.

Teo încearcă să vândă câini şi gândaci, nerecunoscând lumea care în tinereţea lui i-ar fi acceptat pentru a fi transformaţi în feluri de mâncare destinate comerţului; în acelaşi timp, o vecină pare că vede prin pereţi şi că se insinuează şi citeşte visul de noapte al artistului care îşi neagă talentul. Îţi vând un câine îmi pare a fi, dincolo de orice, o scriitură despre scris în care se împletesc – cu un farmec latino oniric – alcoolul vândut pe sub mână şi marijuana care intoxică şi lasă lat un câine al familiei, dar şi o suită de pictori rataţi şi adolescente hipersexuale care servesc drept modele lui Diego Rivera.


Dacă vrei să susţii apariţia regulată
a părerilor sincere despre noutăţile editoriale,
o poţi face activând o donaţie recurentă:


Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *