Recviem vesel pentru tata, un alt fel de apropiere de trecut

Într-o carte ce reuneşte texte cu şi despre figura masculină predominantă a  copilăriei, chiar model pentru cei mai mulţi dintre noi, Radu Paraschivescu invocă întâmplări cu mare valoare sentimentală pentru el în Recviem vesel pentru tata, apărută la editura Humanitas în 2020. L-am citit cu Raffaella Carrà pe fundal pe alocuri, încercând şi eu să-mi amintesc istorisirile despre bunici pe care le-am auzit prea rar de la părinţi, şi lângă nişte deserturi ale copilăriei care m-au făcut să mă gândesc la toate rudele pe care nu le-am mai văzut de multă vreme.

Răducanu, aşa cum îi e numele de-alint, martor târziu la „sluţirea onomastică” a Bucureştiului, deprinde de la tatăl său lecţii de viaţă pe care acesta i le predă cu naturaleţe şi fără caz, doar împărtăşind din înţelepciunea proprie când în glumă, când în serios, arătând întotdeauna un calm elegant în faţa „obiceiului de-a tăinui note proaste” al fiului. Nu doar la rummy e tatăl „inventiv, colţ cu  sclipitor”, ci şi în abordarea situaţiei şcolare sau vieţii amoroase şi (aproape) intime a fiului, contribuind la o multilaterală dezvoltare a acestuia când cei doi, ca nişte prieteni, împărtăşesc opinii – atât de diferite! – despre muzică, de exemplu („tata se refugia în interbelic şi mă lua după el”).

Mi se pare o prea mare cutezanţă să scriu eu despre tatăl lui Radu Paraschivescu pentru că, deşi nu am întâlnit nicăieri un ton patetic-solem care să-mi dea impresia de monument ridicat din vorbe figurii paterne, am simţit pe tot parcursul cărţii că este totuşi vorba despre eroul cel puţin al unui om. Aşa că vă invit să vă pregătiţi pentru un şir prelung de nostalgii, să vă înarmaţi cu un caiet pentru notiţe, cu un platou cu prăjituri ale copilăriei şi-abia apoi să deschideţi Recviem vesel pentru tata.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găseşti cartea aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *