26 000 de kilometri de visat la întoarcerea acasă

Au fost trei ani în care am lucrat ca librar – aşa a ieşit Jurnal de librar, în 2017 – şi în tot acest timp am vândut o categorie de cărţi pe care mi-am promis atunci să nu le citesc vreodată: jurnalele de călătorie. Mă săturasem de aceleaşi tipuri de persoane care cereau aceleaşi Oyibo şi Vând kilometri. Şi cărţile lui Sega, erau şi ele „la modă” pe-atunci, deşi pe acelea le-am citit imediat ce au apărut, totuşi păstrând convingerea că nu mai repet experienţa, că nu e pentru mine să aflu ce au făcut alţii pe un drum pe care poate există şanse să ajung singură cândva.

Nu ştiu ce anume s-a schimbat, poate doar faptul că nu mai sunt librar, însă am trecut la a devora cărţile scrise mai ales de români în urma unor experienţe de călătorie în ţări străine, pe alte continente. Absolut întâmplător, prima astfel de carte din acest new-year-new-me a fost Vând kilometri, scrisă de Mihai Barbu despre cei 26 000 de kilometri făcuţi în 13 ţări pe durata a patru luni.

Îmi place foarte mult conceptul din spatele titlului: autorul şi-a împărţit drumul în sectoare a câte 500 de kilometri, iar povestea şi pozele corespunzătoare fiecărui astfel de segment  le-a vândut cu câte 50 de euro susţinătorilor săi.

Am trăit odată cu el o mare parte din desfăşurarea unei acţiuni la care mi-a dat senzaţia că este spectator nu tocmai impresionat, iar tot ce-am citit m-a făcut doar să-mi doresc şi mai mult să am cândva un permis pentru o motocicletă (bine, nici pe aia nu o am), căci ştiu că disponibilitatea de a da de probleme şi-n alte părţi decât acasă există din plin în cazul meu.

De la jumătate încolo (bine, fie, ultima treime) am avut constant senzaţia de nerăbdare, transmisă probabil de autor, de a ajunge acasă şi-a pune odată punct aventurii, la mine transformată în nevoia de a ajunge la finalul cărţii. Mi-aş fi dorit să văd, prin ochii lui Mihai Barbu, mai mult din lumea de dincolo de motocicletă şi de drumul tot înainte, devenit un scop mai mare decât acela de a vedea în detaliu lumea din jur.


Nu pare să fie în plan pentru Editura Art publicarea unei ediţii noi,
însă afli aici când şi dacă revine în stoc.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *