Trei cărţi ale autorilor români care m-au motivat să fac (mai multă) mişcare

Am avut dintotdeauna o relaţie ambiguă cu sportul şi mişcarea; în copilărie nu aveam o sală de sport la şcoală, iar genuflexiunile se făceau în clasă, printre bănci, în timp ce vremea bună ne trimitea uneori în curtea şcolii, unde jucam fotbal printre bolovani mai mari decât mingea – pe care o aduceau de acasă colegii, eu nu-mi aduc aminte să fi avut vreodată şcoala ceva, orice din zona de echipament, nici măcar o minge, nici o capră de sărit, nici o coardă, nimic. De haine potrivite pe noi, copiii, nici nu putea fi vorba, fiecare venea la şcoală cu ce avea pe acasă, iar oferta nu era niciodată prea bogată.Am descoperit cu adevărat sportul prin facultate, căci abia atunci au apărut ca din senin multe kilograme pe care scheletul meu obişnuit cu aceleaşi 42 de kilograme nu a ştiut cum să le ţină într-un timp atât de scurt, pentru că nenorocirea se petrecuse repede. Am încercat pilates o dată, după un tutorial de pe net, dar vă daţi seama cum a mers dacă nu am mai făcut asta niciodată. Yoga, la fel, dar acolo încă mă ţine pasiunea. Am vrut să fiu mare camper şi chiar îmi cumpărasem un cort frumos, dar am abandonat ideea pe la mijloc de drum spre un vârf pe care l-am uitat deja.

Şi-apoi, prin intermediul pasiunii mele de-o viaţă, cititul, am dat de cărţi care – fără să-şi propună vreo clipă să transforme cititorul în campion la o sută de metri garduri – m-au făcut să îmi doresc să urc pe bicicletă, să fac nişte abdomene şi să investesc în bustiere pe care să le folosesc şi altceva pentru pozele din story-urile de Instagram. Acum am o oarecare rutină care nu mă face cea mai atletică din curtea şcolii, dar care e sigur mai bună decât nimicul care mi-a caracterizat vreo 25 de ani din viaţă.

Şi asta se datorează, în principal, câtorva cărţi scrise de autori români contemporani care şi-au pus toată pasiunea în paginile care conving să facă mişcare şi pe cel mai sedentar om pe care ţi-l poţi imagina (adică eu, bineînţeles că eu).

27 de paşi, Tibi Uşeriu, cartea din care demonii îţi rânjesc cu sadism: pentru că atâta determinare n-am întâlnit niciodată până la acest om. Determinare lipsită de ambiţii personale absurde, ci marcată doar de încăpăţânarea de a se lupta cu partea întunecată a sinelui, într-un amplu proces de autocunoaştere prin sport şi o lecţie despre depăşirea limitelor impuse de creierul care uneori pare să nu priceapă cât mai poate duce corpul. Şi invers, crede-mă.Toată ideea cărții e că, la fel ca-n viață, contează schimbările pe care le faci în tine, contează lecțiile pe care singur ți le predai și le înveți chinuit și la care te prinzi târziu că nu merge dacă trișezi. Dacă n-ai citit-o încă, o găseşti aici.

Vând kilometri, Mihai Barbu, un drum cu experienţe pentru o viaţă: un jurnal de călătorie care a fost, „la vremea lui” (a apărut în 2010), un mare hit. Asta pentru că îţi trebuie o doză serioasă de curaj să pleci singur la drum de peste 25.000 km. M-a motivat să merg, în primul rând, pe jos, observând mai bine parcul de-alături, drumul până la Mega şi pomii care, fiind prea aproape de casă, prezintă dezavantajul că pot fi invizibili pentru ochiul obişnuit cu ei. Totul ca un fel de antrenament pentru când mă vor ajuta zeii să îmi iau o motocicletă între picioare şi un cort în spate şi să plec în orice direcţie îmi va părea mie mai frumoasă-n acele clipe. Urmăreşte aici când reapare în stoc.

Camino de Santiago. Oameni, lecţii şi omlete cu brânză, Monica Saulea: pentru că şi eu visez la Camino de câţiva ani şi chiar dacă tot citesc că, pregătit sau nu, tot te ia prin surprindere drumul în primele zile, apoi îţi devine cel mai bun prieten, aş vrea totuşi să mă ştiu pregătită atât pentru o astfel de posibilitate, pentru când voi avea curajul să-mi pun puţin viaţa pe hold, fie în caz de apocalipsă zombie. Oricum ar fi, e bine să fii iute de picior. Şi rezistent. O găseşti aici.

Am ales doar ce-am citit de pe la autorii români mai sus, pentru că lista ar fi fost ceva mai lungă dacă nu menţineam această condiţie. În plus, cam orice jurnal de călătorie trezeşte în mine pe aproape-atletica Anca, fata energică şi gata de drum, gata de trecut înot râuri la nevoie şi spart lemne ca să se poată încălzi în pădure, iar pentru asta e nevoie de o stare fizică pe care încă nu o am. Dacă aveţi recomandări, ca de fiecare dată, abia aştept să le trec pe o listă.


Fotografie principală creată de Leon Martinez, de la Pexels

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *