Cuibul bufniței, naturalețea unei emoționante povești fantastice

Salut cu bucurie apariția cărților din noua colecție a editurii Litera, și anume Biblioteca de proză contemporană Litera, și mă mândresc că am bifat deja două titluri de-aici. Iar despre Cuibul bufniței, surpriza extrem de plăcută a acestei colecții pentru mine, vreau să vă povestesc puțin, dar nimerit, sper eu, ca să fac să o citiți și să vă convingeți, dacă mai este nevoie, că și la noi se scrie foarte bine. Poate doar nu citim noi suficient și nu descoperim pe toți cei care merită.

Ceva din magia orașelor lui Italo Calvino s-a strecurat în romanul lui Tudor Runcanu, Cuibul bufniței: când rece și nins de fulgi care se nasc din senin asupra unui loc anume, când cald și însorit de parcă nimic rău nu s-ar putea întâmpla, când gol și pustiu, când colorat de oameni ai locului sau aduși de vânt de cine știe unde. Pe acest fundal, personajul principal, Elias, un domn cu mâini de lemn pe care și le tot schimbă după nevoie, o cunoaște în sfârșit pe doamna Olga, cea în casa căreia se joacă periodic cărți. Cineva nou are acces acolo doar după moartea unui vechi membru al serii de jocuri atipice, dar pe care comunitatea le bănuiește a avea mize întunecate, ce lasă loc de interpretări și suspiciuni.

Șirul evenimentelor inegale ca intensitate și ritm (ca o gură de aer proaspăt vine în literatura noastră această înclinare a balanței, nu o spun ca pe un reproș, ci dimpotrivă) este unul care permite autorului să-și convingă cititorul cu ușurință de orice convenție își dorește acesta să stabilească. Și m-a convins, și m-a prins cu totul: am fost absorbită de naturalețea cu care curge această poveste fantastică. Nimic nu mi-a părut prea mult, prea puțin sau nepotrivit, iar asta am mai întâlnit doar citindu-l pe Marquez, de exemplu, care poate să-mi spună orice și pe care-l cred, indiferent de narațiune.

Fantasticul întâlnirii lui Elias cu misterioasa doamnă Olga este dublat de o altă povestire: cea a vieții lui înainte de război și-n timpul acestuia, eveniment în urma căruia – ușor de ghicit – își pierde mâinile. Ce câștigă însă – și ce îi aduce o viață la care s-a adaptat păstrându-și farmecul personal și interesul pentru astre – afli pe parcursul a câteva sute de pagini scrise cu o pricepere cum n-am mai prea întâlnit la scriitorii români contemporani.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, găsești cartea aici.
Poți susține ancazaharia.ro pe Patreon  – te înscrii automat la concursuri cu premii consistente în cărți.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *