lectură în dialog | Shaun Bythell – Jurnalul unui librar

Dragoș Preutescu și Anca Zaharia și-au dat seama, ca mulți alții înaintea lor, că degeaba citești dacă nu discuți despre cărțile astfel descoperite, prin urmare alegem o carte, o citește fiecare dintre noi, iar dialogul rezultat îl citiți aici, în rubrica Lectură în dialog. Astăzi vă arătăm ce am discutat după ce am citit Jurnalul unui librar, scrisă de Shaun Bythell, și vă invităm și pe voi să ne „întrerupeți” cu idei noi, întrebări sau concluzii.

Doi librari discută despre cartea celui de-al treilea

Anca Zaharia: Mă bucur foarte mult că avem această discuție și că nu scriu singură despre Jurnalul unui librar a lui Shaun Bythell. Pare o misiune pe care nu aș fi putut să o îndeplinesc singură, cred că mi-ar lipsi doza de echilibru necesară, de vreme ce susțin cam tot ce ține de atitudinea proprietarului de anticariat la care ne referim astăzi. În anul în care apărea această carte în original apărea și Jurnal de librar, cartea mea, fără să știu despre cea a scoțianului, iar atitudinea pe care o manifest în carte este în aceeași notă cu a lui Bythell. Eu nu mai lucrez în librărie, mi-e dor, dar nu cred că aș mai putea. Ne lipsește sensibilitatea și empatia celor ca mine și Bythell?

Dragoș Preutescu: Dacă empatizezi cu cărțile, înseamnă că nu ești pierdut de tot. Mai rămâne o fărâmă și pentru oameni, pentru că acele cărți ajung la oameni, cum altfel decât prin mâna și mintea librarului. Dar, pot confirma, după patru ani de librărit, că ai șansa să fii stors de empatie, de oameni, de titluri, de cerințele și mofturile clienților. În cartea ta avem parte de peisajul tragico-comic ce vine de la un job de librar. În cartea lui Bythell suntem puși în fața unei afaceri, pornită din pasiune și susținută de nevoia de a supraviețui o dată cu toate cărțile. Ce am învățat din cartea lui Bythell a fost fascinantul circuit al cărților și al poveștilor celor care achiziționează cărți (dorințe, lipsuri, mofturi). Eu spun că e o completare bună la alte două cărți ce mi-au revelat această lume cu o adevărată istorie în spate: Republica Mondială a literelor de Pascale Casanova și O istorie a bestsellerului de Frédéric Rouvillois. Ce fel de oameni sunt librarii? Chiar dacă unii nu sunt așa de empatici. Putem schița un profil?

Anca Zaharia: După ce am lăsat în urmă cei trei ani de muncă în librărie, eu mi-am dat seama că un librar nu e un om cu mult diferit de oricare alt vânzător – am fost mai atentă apoi la lumea din jur și-am văzut ochi dați peste cap și la supermarket, și la cei care comercializează pantofi, de exemplu. Totul e să ai un client insensibil, neatent, agitat, necomunicativ sau, din contră, prea vorbăreț; drama vine din nepotrivire, din neadaptarea atitudinii la context. E la fel dacă te duci să urli injurii în biserică – vei avea parte cel puțin de priviri dezaprobatoare. Cu atât mai mult la Bythell, care e proprietarul afacerii. Ceea ce cred că mărește doza de frustrare și scade răbdarea. Pe mine măcar m-au salvat colegii excepționali, Bythell o are constant numai pe Nicky. Deci poate că profilul librarului e simplu de făcut: e omul care crede fals că clientul îi împărtășește pasiunea și respectul față de cărți. 

Dragoș Preutescu: Client de librărie, poate fi un bun subiect de analiză psiho-socială, unde poți observa nervurile tuturor celor care pășesc într-o încăpere plină de cărți. Pot confirma, cererile și atitudinile clienților (în marea lor majoritate) sunt de o grozăvie uimitoare. Au fost momente când era cât pe ce să fiu bătut pentru că nu aveam o carte dorită. Librăria poate fi altarul tuturor nevoilor și neîmplinirilor pentru cei mai ciudați oameni. Revenind la profilul de librar, îmi amintesc de o cerere de angajare din cartea lui Bythell, venită de la o „scriitoare falită„: „Am multă experiență în lucrul cu oamenii și abilități de relaționare cu clienții, dar ceea ce cred eu că mă recomandă pentru un job la librăria dumneavoastră sunt dragostea și respectul profunde pentru cărțile de toate formele și mărimile. Întotdeauna am iubit cărțile și întotdeauna le voi iubi. Dacă ar fi legal, probabil m-aș fi măritat cu una.” (p. 232). Cum ți se pare această declarație față de iubirea de cărți și dorința de a fi librar?

Anca Zaharia: Simpatică. Exact ce ai spune prima oară, înainte de a lucra efectiv într-un astfel de loc. Să nu fiu înțeleasă greșit, mi-e teribil de dor să lucrez în librărie, de atmosfera aceea, de posibili colegi și de discuțiile cu ei, de clienții aceia rari care fac să merite totul, de grija pe care fiecare iubitor de cărți o arată acestora. Dar numai înainte de a ajunge ținta disprețului și urii majorității clienților care nu înțeleg librăriile ai un astfel de discurs. Apoi devine mai temperat, deci și puțin mai acid: nu mai ești omul dispus să facă orice doar pentru a sta în preajma cărților. Asta ar însemna să accepți și ce ți se întâmplă. Și așa te transformi într-un Bythell care își prețuiește doar cărțile, care îi admiră pe cei din jur care fac la fel și care are un grad scăzut de toleranță față de tâmpenii. Tu mai crezi în librarul acela pur, cu atitudine constantă, mereu cu zâmbetul pe buze și dispus să-ți dea reduceri (pentru că-l jignești și nu-i dai de ales), gata să te invite în baia angajaților (pe care o lași distrusă după o folosire de 5 minute), să discute cu tine despre toată familia ta (de care sincer nu au chef să audă povești nici membrii ei). De fapt, indiferent de domeniu, mai crezi în oameni care nu ripostează?

Dragoș Preutescu: Suntem învățați să nu ripostăm, suntem învățați să șantajăm emoțional pentru a ne obține beneficii. Nu cred în oamenii care nu ripostează. Mai mult, oamenii care ripostează sunt cei care aduc calitate, creativitate, bună-dispoziție. Ca librar nu poți fi pur, pentru că ești un om care are o responsabilitate: să valorifice cunoașterea, poveștile și informația de bună calitate cu ajutorul cărților. Și dacă sunt unii care te întreabă ce este cunoașterea și informația bună, poți riposta cu multe recomandări. Dar în cartea lui Bythell am observat și cum este să manageriezi un anticariat sau o librărie. Una din marile probleme cu librăriile este managementul defectuos. Eu consider că o librărie sau orice loc ocupat de cărți este, în primul rând, un spațiu social unde se întâlnesc toate posibilitățile umane și literare. Abia apoi este o afacere cu tot ceea ce revine unei afaceri. Cum ai perceput rolul de manager al lui Bythell? 

Anca Zaharia: Cu atât mai mult mi-am justificat comportamentul meu de librar când am citit despre cum se comportă managerul unei librării cu anticariat. Ultimul lucru pe care și-l dorește un proprietar de afacere este să se autosaboteze. Deci când Bythell recunoaște că e sătul de cei care își bat joc de munca lui nu e rău intenționat, ci doar sincer și cu niște limite bine conturate. Mi-e mai degrabă model felul lui de a-și conduce afacerea, aș proceda la fel. Iar modul în care relatează despre toate lucrurile prin care trece, amuzant și chiar cu multă autoironie, cu răutate pe alocuri și cu recunoașterea sentimentului ocazional de renunțare sau de înfrângere, mă face să-i apreciez și mai mult Jurnalul unui librar.

Dragoș Preutescu: Ca librar sau manager al unei librării, e necesar sa fii pregătit să îți asumi și să înveți despre sentimentele ocazionale. Viața printre cărți este o provocare din două motive mari: pentru ceea ce se scrie în cărți și pentru ceea ce vor să găsească cititorii în cărți. Ca librar te plasezi în mijlocul celor două extreme. Dacă este cineva curios să vadă cum se desfășoară activitatea timp de un an  de zile într-o librărie anticariat și ce muncă depun librarii, cartea lui Shaun Bythell nu este o promisiune, dar este o realizare a flexibilității și inteligenței de care trebuie să dai dovadă pentru a conveni că întreprinzi o afacere dificilă: comercializarea cărților.


Nu vânăm bestsellers, nu salvăm autori. Găsești cartea discutată aici.
Poți interveni oricând în dialogul nostru!

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *