Vrei să-ți înmormântezi bunica în stil viking? Stai, de ce nu-i mănânci carnea înainte?

Pentru ce n-ai aflat din Viața secretă a cadavrelor – despre care am scris aici cu entuziasm sau pentru a aplica niște cunoștințe despre ce se întâmplă când cadavrele din discuția din această carte ajung la etapa înmormântării ori incinerării și pentru a completa ceea ce poate știi despre ciudățeniile și miturile care înconjoară acest fenomen inevitabil, acela al morții, din Lumea legendelor. Creaturi monstruoase (despre care, tot cu încântare, am scris aici), ai cartea O să-mi mănânce pisica ochii? să ocupe toate spațiile goale care poate mai sunt în mintea ta când vine vorba despre ce și cum se întâmplă cu corpul uman după ce este constatat decesul.

Cu un umor incredibil și comparabil cu al lui Mary Roach (cea care a documentat și scris prima carte, amintită în paragraful anterior), Caitlin Doughty face o trecere în revistă a modurilor în care poți scăpa de un cadavru (bine, am formulat-o urât, dar un alt merit al cărții este că te face mai puțin sensibil la… ei bine, la gândul că într-o zi murim cu toții și aia e, nu avem ce face în privința asta, e o certitudine, haideți să ne obișnuim cu gândul, dacă nu am făcut-o deja!).

Ne incinerăm părinții sau îi punem în pământ și lăsăm viermii să se ocupe de ei? O luăm pe bunica și îi onorăm amintirea cu o înmormântare în stil (fals) viking? Purtăm drept bijuterii femurul frățiorului mai mic? Dar de ce nu-i mâncăm înainte? Poate cresc șansele să ne răspundem în cunoștință de cauză la aceste posibile curiozități sau nedumeriri dacă citim cartea scrisă de Doughty: pe lângă umorul sus-amintit, informațiile pe care le dă în calitate de lucrător la pompe funebre sunt utile, specifice și de mare ajutor – fie că iei cartea asta pentru cel mic sau pentru tine, adultul.

O să-mi mănânce pisica ochii? este un cadou pe care-l voi face, la rândul meu, mai departe. Ca să ne mai desensibilizăm, să ne acceptăm condiția și să găsim moduri creative de a fi utili (celor din jur, naturii, studiului, vieții, cine știe?). Vreau să subliniez că am fost acum câțiva la expoziția Our Body: Universul interior de la Constanța și acea vizită mi-a deschis „apetitul”, mi-a îndreptat atenția spre gândul că putem crede în viața după moarte chiar dacă nu suntem religioși. Cum spuneam, moduri prin care să dăinuim găsim mai ales atunci când putem fi de folos celor care rămân.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, găsești cartea aici.
Susține ancazaharia.ro pe Patreon și câștigă un pachet de cărți.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *