Distanța între viața care era cândva și felul în care este ea acum

Ce se întâmplă când exotismul, în variatele lui forme, întâlnește The American Dream? Când se manifestă, ba chiar pe mai multe planuri, sentimentul de a nu aparține unui loc? Dar când noțiunea de „a face ce trebuie” se lovește de dimensiunea subiectivă a interpretării fiecăruia? Ei bine, se poate naște un roman precum Ceilalți americani, scris de Laila Lalami și publicat în 2019 în original, iar un an mai târziu și la noi, în traducerea Dianei Geacăr. 

Am pătruns destul de greu în universul conturat de autoare, iar asta s-a întâmplat dintr-un motiv cât se poate de banal. Vorbim despre un roman polifonic cu voci (distincte, evident) atât de bine conturate, încât e destul de greu să le asimilezi pe fiecare în parte și să le urmărești versiunea cu același grad de atenție. Nici o poveste nu este mai puțin importantă decât cealaltă, toate vocile contează exact la fel de mult, într-un adevărat spirit american de corectitudine politică. Una dintre perspective este chiar a personajului a cărui moarte este anunțată pe primul rând al cărții, iar cel puțin acest lucru este deconcentrant pentru cititor, de vreme ce narațiunea este la prezent, căci personajul pare încă viu.

Moartea, așadar, sudează din nou legături vechi și pierdute, iar memoria unui accident servește ca pretext pentru amintiri vechi, complexe, desfășurate pe mai multe planuri. Exact ca suferința din acest roman, de fapt, sau ca iubirea. Toate aceste mari teme au și ele, la rândul lor, voci proprii de o forță pe alocuri copleșitoare.

Într-un oraș american în care înveți „cu mult timp în urmă că brutalitatea unui om numit Mohammed e rareori supusă îndoielii, dar umanitatea lui trebuie întotdeauna dovedită”, pare că și americanul get-beget, și imigrantul cuprins de frici nenumite „au ochi” doar pentru greșeli, iar dezumanizarea inamicului este condiția principală pentru a se putea lupta cu el – există și câteva inserturi de referințe la războaiele recente în care s-au implicat Statele Unite. Cel puțin una dintre concluziile acestui roman care s-a lăsat iubit greu, treptat, este că umplerea golurilor prin preluarea visului celuilalt nu este o acțiune care să asigure mulțumire pe termen lung. De fericire nici nu poate fi vorba, ea este mereu doar pentru „ceilalți americani”.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *