Bărbat adevărat

A luat-o lumea razna cu reclama lui Selly la o firmă îndoielnică, iar eu am luat-o iar razna din cauza comentariilor de la postarea inițială, de aici. Pentru că mi-am amintit de o dilemă care apare recurent în viața mea, atunci când lumea se acuză sau, dimpotrivă, se laudă că ar fi sau n-ar fi bărbați și femei adevărate. Niciodată cu explicații suplimentare, dar pare că sună bine să arunci pe alocuri câte un „Huo!” și să pleci să te scufunzi în balele proprii atât de mulțumitoare, ceea ce arată că tot acest nou scandal e un dublu căcat, dar cu multe, prea multe ramificații și implicații ca să le pot cuprinde și eu aici. Nici eu nu știu ce zic, știu doar de unde am plecat și cum am ajuns în acest punct, în care nu aș mai zice multe cu atâta ușurință și fără gând empatic înainte.

De ce vorbesc despre un dublu căcat aici? Pentru că reclama afirmă că bărbații adevărați ar folosi produsele firmei respective, pe de o parte. De cealaltă parte avem comentariile absolut înfiorătoare, alea care contestă prin injurii și glume de neam prost presupusa calitate de mascul adult a domnului pozat printre recipiente roșii.

Să începem cu începutul. Ce te face bărbat adevărat? Cosmeticele pe care le folosești? Sau cumva nefolosirea lor, cum ar zice liberii daci? Coama fioroasă și toporul din mână? Sau poate ceasul de la mâna relaxată pe un volan de mașină scumpă, pozate în lumina apusului și folosite drept imagine de copertă pe Facebook? În funcție de omul pe care îl întrebi, exact, bingo!, bărbatul adevărat capătă o nouă definiție pentru că acea judecată de valoare care-l scoate pe unul adevărat (și pe altul cum? Fals?) este absolut subiectivă și, prin urmare, poate că ar trebui să moară în cercuri intime, închise, acolo unde împărtășim aceleași valori cu apropiați, de exemplu. Să explic: tu (Ioane sau Maricico) și bărbatul tău puteți avea noțiuni aproximativ identice despre caracteristicile unui bărbat adevărat și asta e ok acolo unde ați discutat, negociat și acceptat ce vă unește și ce nu. Să sari din copac sau din avion în viața cuiva și să-l contești pe el, nu produsul pe care-l promovează, e ce te trage înapoi spre copac, nu în bula ta de înțelegere și empatie, așa cum îți place să crezi că trăiești, incluzivule.

Așadar, dacă pentru tine e important să fii bărbat adevărat în viziunea unei oarecare companii sau chiar a unei persoane, probabil că vei adera la ce promovează ca fiind mărci ale calității pe care aspiri să o obții. Ca atunci când ești acceptat la grădiniță printre băieții răi dacă tragi fetițele de codițe. Ei te definesc pe baza a ce faci pentru a le semăna sau a le copia comportamentul. Cu toate acestea, nici o calitate de consumator nu poate ajunge să te definească în totalitatea și complexitatea ta, că n-ai cum să fii doar un băiat dat cu spray. Oricine ai fi. Oricine.

Apoi mai e saliva pe care mi-o imaginez ieșind printre buzele care pufnesc superior când Cinevăureanu scrie un comentariu prin care glumește el despre cum Selly n-ar fi bărbat, d-apăi unul adevărat. Poate putem fi de acord de-acum că nu știm cum e ăla adevărat. Dar aspectul și modul în care se prezintă el par a-l identifica drept bărbat. Ca să nu mai zic de vârstă. Are peste 18 ani. Este, după legile țării în care arunci comentarii de ființă superioară, la fel de bărbat ca tine. Că nu-ți place geaca lui din fotografia postată? E ok, nici mie nu-mi place de el în general (ca aspect, dar nu mă pun eu seara în pat lângă el și pentru niște oameni e cel mai frumos om de pe Pământ și e normal să fie așa, deci ce dracului de treabă să avem, tu sau eu, cu asta?), dar nici glumele tale proaste, nici părerile mele subiective n-or să-i sară-n buletin ca să-l facă născut acum 11 ani, să te simți tu bine că ahaha, l-ai nimerit, nu e bărbat, e copil, wow, ce i-ai zis-o în niște comentarii pe care probabil nici nu le citește. În timp ce un puști cu câțiva ani mai mic poate se uită-n comentariile tale și decide că gata, e ultimul om pentru că dacă Icsulescu de pe net nu-l vede pe Selly acceptabil, pe el n-o să-l vadă nimeni niciodată ca atare.

Știu câțiva tipi care merg la manichiură și folosesc lac transparent pe unghii, fără luciu. Nici n-ai zice că e ceva acolo, doar că au mâinile îngrijite. Sunt mai puțin bărbați când afli că se duc la salon? Sau ar fi doar dacă le-ai vedea lacul lucind? Și eu de ce pot să mă duc să-mi torn gel de 5 cm și să pun sclipici pe el și să mă prefac că așa mi-s unghiile? Eu sunt femeie adevărată dacă fac asta, așa-i?

Nu cred că suntem nici bărbați, nici femei adevărate. Și mi se pare penibil că am ajuns să simt nevoia să zic asta de parcă aș fi descoperit eu nu știu ce mare chestie. Că nu e. Nici mare, nici chestie.

Suntem oameni decenți sau de căcat, întotdeauna în ambele feluri, doar că alternate. Și în anumite contexte care favorizează vorbele scuipate fără a fi rumegate înainte suntem mai mult de căcat pentru că avem impresia că suntem relevanți dacă dăm noi cu ciocănelul (pun intended, că nu cred că vă dă testosteronul pe-afară pe absolut toți, bărbaților atât de adevărați!) în masă suntem mai degrabă de căcat decât oricum altfel.

Pe lângă relaxarea pe care am sugerat-o nu prea subtil prin linkul de mai sus, cititul știu sigur că ajută. Te face să-ți mai pui întrebări despre tine și despre alții și despre lumea pe care o poluăm împreună, nu neapărat să-ți schimbi opiniile care te-au prins ca un costum mecanic atât de strâns, încât pare că nu poți să mai miști fără să arunci o tâmpenie către altcineva.

Tu ce faci ca să fii om adevărat? Ai o definiție? Dacă da, presupune cumva ca ăilalți să devină tot mai mult ca tine, de vreme ce exemplele tale bune nu se găsesc în afara propriei persoane?

(Fotografie reprezentativă: Keegan Houser, de la Pexels)

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *