Femeia, eterna nesupusă și controversa sexului inutil

Dacă vrei să citești Sexul inutil și mai ales dacă vrei să-l înțelegi, cred că trebuie să pornești de la înțelegerea subtitlului: „Călătorie în jurul femeii”, prin care autoarea Oriana Fallaci transmite esența a ceea ce trebuie să știi: că acest volum adună „ce am văzut, ce am auzit și ceea ce cred că am înțeles”. Unele opinii ale acesteia pot deranja astăzi, privite dintr-un loc unde corectitudinea politică e la ea acasă, dar mie mi se pare o lectură importantă, poate chiar esențială, relevantă și cel puțin la fel de interesantă ca însăși Fallaci – despre ea am început să citesc tot mai mult și salut cu bucurie decizia editurii Lebăda neagră de a publica o serie de autor dedicată jurnalistei italiene.

M-am ținut departe de non-ficțiune o vreme, iar odată cu această carte am avut senzația că nicăieri n-au fost mai evidente diferențele dintre culturi decât prin ochii Orianei Fallaci. La ea sunt puncte de vedere ferme și agresive, unele dintre ele ar fi azi provocatoare pentru conceptul de corectitudine politică. E de reținut că această carte a apărut în 1961, dar multe dintre aspectele notate de ea pot fi încă expresii destul de fidele ale unor realități care au ajuns, în cazul fericit, deja istorie.

În călătoriile ei din Pakistan în India și din Indonezia în China, Japonia și Hawaii, Fallaci se intersectează cu femeia multifațetată: de la cele care îndeamnă la nesupunere față de normă (Rajkumari Amrit Kaur, de exemplu) până la cele care își apără sari-ul de hainele occidentale. Una dintre întrebările excelente pe care le pune Fallaci se referă la blândețea femeilor: este ea naturală sau e rezultatul fricii? O lecție pe care o deprinde pe parcurs este cel puțin la fel de importantă: țara unui simbol pentru femei nu este, totuși, cea a tuturor femeilor din acea țară. Altfel spus și destul de evident, ce se erijează în port-drapel pentru o revoluție sau alta poate să nu fie reprezentarea exactă a ce întâlnești după ce ieși în stradă sau pornești spre un sat mai puțin umblat.

Mi-a plăcut cum a fost scrisă cartea asta, poate și pentru că ilustrează concret felia de jurnalism pe care o prefer de pe tot platoul cu posibilități: o cunoaștere temeinică a istoriei și a contextului politic, un simț al observației și al detaliului cât mai ascuțit, la toate acestea adăugându-se atenția la contradicții și disonanțe. Obligatorie este și curiozitatea.

Oriana Fallaci a avut nevoie de această combinație, pe lângă cele câteva convingeri personale puternice, ca să înțeleagă cum căsătoria este, în multe culturi, pentru totdeauna, fără să aibă vreo legătură cu iubirea sau neînțelegerile, asupra căreia doar soțul sau rudele acestuia pot interveni ulterior; sau cum matriarhele din Malaysia ies din junglă o dată pe an și-atunci doar pentru a merge la dentist; ori cum abolirea fetișului cu bandajarea picioarelor fetițelor din China a însemnat o emancipare care le-a separat pe femei într-un „înainte” și „după”, făcând provocatoare conviețuirea. Obiectivitatea de jurnalist a autoarei este presărată de mici efuziuni sentimentale, judecăți de valoare personale, dar care dau și mai multă autenticitate textului. Nu am simțit nevoia de o relatare seacă și „corectă”, ci de un punct de vedere trăit, filtrat prin experiențele și convingerile unei femei din Europa. Probabil că autoarea m-a cucerit atunci când a recunoscut că au existat momente în care nu a înțeles nimic, iar la asta am fost din nou sensibilă pentru că m-am săturat de jurnalistul care, mai ales în zilele noastre, vrea să demonstreze că e mai deștept, mai bine pregătit decât interlocutorul. Nu e natural și nu-s fană, continuați să învățați citate de pagini întregi pe de rost, eu nu susțin, nu aprob, dar vă felicit dacă vă iese ceva frumos și vă place!

Revenind la obsesia mea pentru Oriana Fallaci, pe care am descoperit-o mulțumită Elenei Ferrante, am admirat scriitura ei din Sexul inutil, felul în care mitul și legenda au fost supuse probei realității, verificate și chestionate, sublinierea modului în care schimbările nu sunt mai niciodată integrale, absolute (vezi cazul gheișelor din carte, printre altele), demascarea minciunii care se prezintă turiștilor (cei care rareori au ocazia să vadă ceva cu adevărat autentic, vezi cazul femeilor din Hawaii) și comparația făcută între călugăriță (Mantis religiosa, insecta adică) și femeile din America pentru că acestea din urmă și-ar omorî partenerii cu zile pentru că îi exploatează pentru a le face lor viața mai ușoară. Cum spuneam, nu sunt perspective cu care să fiu în totalitate de acord, dar cu siguranță sunt unele care merită să fie luate în calcul cel puțin într-o discuție aplicată pe tema presupusei inutilități a sexului pe care-l reprezint.


Susține ancazaharia.ro pe Patreon sau cumpărând cartea de aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *