„Fată, femeie, alta” într-o societate rasistă, patriarhală și homofobă

Bernardine Evaristo a câștigat Booker Prize în 2019 pentru Girl, Woman, Other, romanul de față, premiu pe care l-a împărțit atunci cu o altă scriitoare a cărei muncă neobosită mă fascinează, Margaret Atwood (despre Povestea slujitoarei am scris aici, despre Oryx și Crake aici, iar Testamentele le-am povestit aici). Despre volumul publicat de Evaristo am evitat să citesc, l-am vrut strict pentru că titlul promitea. Și nu a dezamăgit, ci dimpotrivă, a surprins peste măsură, mai ales că am avut dubii că pot citi o proză lirică atât de amplă, de peste 500 de pagini. Și am crezut că, datorită studiilor culturale făcute și interesului activ față de problemele tratate în cartea de față, nu mai am mare lucru de descoperit. M-am înșelat, mă bucur să recunosc.

Aproape că m-a șocat diversitatea personajelor acestei cărți, fiecare-n parte extrem de bine conturat, cu o identitate perfect surprinsă – cu tot cu dileme, extreme, variații și lamentări, lucru care mi se pare cu atât mai dificil dacă luăm în calcul forma ca de poem.

Cartea asta cuprinde mai tot ce-ți poți și nu îți poți imagina despre femei și complexitatea lumii lor, de la măsuri ale identității și până la piedici în calea devenirii lor stratificate: tată homofob care își „îndoapă” familia cu politică; un cerc detaliat și complet al toleranței și înțelegerii; iubirea contrastantă pentru părinții plecați prea devreme; poligamie; post-feminism, educație și subversivitate; relații abuzive și mecanismele lor precise, ușor de identificat doar de la distanță; pericolele teoretizării; frica femeilor de a părea anti-feministe când spun că vor un copil; justificarea violului prin blamarea supraviețuitorului; provocările vieții de imigrant; pierderea credinței versus continuitatea tradiției și a culturii la desprinderea de familie; căsătoria ca o sentință pe viață și tabuurile care o însoțesc inevitabil; hărțuirea în cadrul bisericii.

M-a prins în mod special modul subtil în care se evidențiază cum accesul la educație schimbă totul într-un om și-n jurul acestuia, cum e o continuă dezbatere conceptul de nature versus nurture și cât de fină e granița dintre a avea cunoștințe și a avea opinii. Contactul cu lumea este șoc și eliberare deopotrivă, iar iubirea vine ca acceptarea lucrurilor care ți se întâmplă sau ți se oferă, fiind rar controlabile, deși controlate. Într-un fel sau altul, părinții din această carte au și rol de proprietari ai copiilor lor, cu toate conflictele care se nasc din asta, cu mize vizând supunerea, cedarea în fața argumentelor precum vârsta și respectul datorat.

Fată, femeie, alta are douăsprezece personaje centrale (femei, persoane transgender, non-binare, lesbiene, heterosexuale) ce au în comun faptul că locuiesc în Marea Britanie, majoritatea fiind de culoare. Intervalul acoperit de autoare este de aproximativ 120 de ani, ceea ce înseamnă mai multe generații, mentalități care se suprapun și se contestă sau autosuprimă, în concordanță sau contradicție cu sistemele politice și sociale cu care coexistă.

Un alt aspect admirabil atins, care a ținut cont de multitudinea de perspective implicate într-o astfel de dezbatere, este cel al nuanțelor corectitudinii politice (când aceasta e prea mult sau prea puțin și în ce fel), m-am întâlnit cu noțiunea de lesbiene politice (care îmi era străină și care are foarte mult sens acum) și am apreciat cum Evaristo reușește să sublinieze deloc grosier rolul înțelegerii în acceptarea diversității:

Hattie nu are nicio problemă cu Bibi, care se născuse bărbat, pentru că nu a cunoscut-o niciodată altfel decât ca femeie, ceea ce pare destul de logic
dar să spui că nu ești nici una, nici alta, este absolut ridicol
la următoarea vizită a lui Morgan, peste două luni în loc de două săptămâni mai târziu (supărare mare, chiar și pentru Morgan), Hattie i-a cerut să se așeze și i-a spus, uite ce e, eu m-am născut în anii 1920, ai așteptări prea mari de la mine, eu nici măcar nu pricep ce tot spui tu acolo
fii cine vrei tu să fii și haide să ne înțelegem să nu vorbim despre asta
caraghios este că nu se schimbase nimic în privința lui Morgan de când devenise agro-gender-fără-sâni-legați sau așa ceva, în afară de faptul că-și schimbase numele din Megan în Morgan, ceea ce era în regulă, Hattie se poate împăca cu ideea (pag. 409)

Fată, femeie, alta este dovada că trebuie să vorbim în continuare despre rasă, sex și genuri pentru a răspunde curiozităților cu informație și a nu mai perpetua stereotipurile și prejudecățile („Un copil o ciupise de braț pe Ada Mae ca să vadă dacă se învinețea sau o zgâriase cu un compas ca să vadă dacă sângera și, dacă da, ce culoare avea sângele ei?”). Și mai este și dovada că o putem face încă în moduri prin care să și explorăm, să învățăm odată cu ceilalți, adaptânu-ne natural realității în continuă schimbare.


Susține ancazaharia.ro cumpărând cartea de aici


S-ar putea să îți placă și această discuție dintre Ioana Bâldea Constantinescu și Bernardine Evaristo:

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *