Planare nesfârșită printr-o ploaie de cioburi

Pe Teodor Hossu-Longin l-am descoperit prin intermediul unei cărți care mi se pare că trebuie să se regăsească în biblioteca fiecărui om pasionat vreun pic de țara asta, 10 povești și rețete pierdute prin Deltă, despre care am scris aici. 13, cu noroc. Crima și alte povestiri este cel mai nou volum pe care-l pun în lista cu scrise de el și plăcute de mine, chiar dacă vorbim despre două cărți extrem de diferite – ceea ce nu face decât să arate cât se poate de clar că vorbim despre un autor foarte atent și priceput.

La proza scurtă sunt mereu atrasă sau alungată pe loc de două aspecte. De fapt, de felul în care autorul reușește să se descurce cu ele: de introducerea credibilă în atmosferă încă de la primele paragrafe și de finalul care să-mi lase impresia că am făcut parte, vreme de câteva pagini, din viața personajelor, că mă despart de ele ca de niște prieteni sau membri ai familiei. În cazul de față, introducerea abruptă, detaliată și făcută cu naturalețe m-au băgat în poveste chiar de la primele rânduri, iar finalurile m-au șocat și surprins de fiecare dată; câteva m-au revoltat, tot pentru că am perceput personajele ca pe niște apropiați în a căror viață ajungi să simți nevoia să intervii când totul pare prea mult.

Teodor Hossu-Longin surprinde cu aceeași pricepere și candoarea, și banalul, și atitudinea de șmecheraș sau întreținut ori bețiv al satului, plonjând fără probleme din subiecte ce țin de LGBT, presă și naționalism în unele legate de mărcile adolescenței excentrice, viețile galeriilor de fotbal, violența. Un lucru pe care nu cred că-l face conștient este să plaseze frumusețea mereu în exterior, de parcă ar fi a altei lumi: în „Pacoste”, de exemplu, realitatea imediată, barul în care intră personajele, miroase a sărăcie, dar în depărtare grâul „mângâie cerul golit de nori”, un fel de „viața e în altă parte” care rulează în contrast în buclă. Titlurile alese dau, în același timp, totul și nimic, printr-un singur cuvânt care deseori e numele ori porecla cu tâlc a personajului principal.

Veți recunoaște bețivii din crâșmele de la sat, cu atitudinea lor imperturbabilă în fața lumii care i-a respins, pe taximetriștii conspiraționiști care delirează cu convingere și autosuficiență, dar și nostalgici ai vechiului regim. Autorul reușește să transmită foarte mult în doar câteva pagini și face asta fără să încarce cu informații, livrând totuși un peisaj complex, stratificat, cu umor și gravitate, făcând cititorul să se simtă ca într-un carusel care trece printr-o ploaie de cioburi ce nu-l rănesc niciodată, dar care-l ating la intervale regulate de timp, ca o amenințare care se vrea mascată într-o distracție inofensivă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Anca Zaharia (@ancazaharia.ro)


Susține ancazaharia.ro comandând cartea de aici

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *