„Bureți de fag”, o altă față a comunismului

„Talentul lui Duțescu e de a da pe față lucrurile inconfortabile, de a le spune  clar și pe bune. Într-o literatură fascinată de marginali și de ratați, el vorbește cu simpatie despre oamenii aflați în plin proces de ascensiune socială”, spune Adrian Schiop pe coperta a IV-a de la Bureți de fag. Și asta am remarcat și eu în acest roman demn și totodată emoționant despre o viață dusă în comunism după alte principii decât cele cu care ne-au obișnuit majoritatea cărților.

Romanul redă viața unui băiat născut în Teleorman în anii 1950, creșterea și dezvoltarea lui, transformarea în inginer, soț, tată. Pe lângă aceste avansări și acumulări, el are parte, bineînțeles și natural, de pierderi cărora le face față cum știm deja, cel mai probabil, de la părinții sau bunicii noștri: cu greu și fără prea mult dialog deschis, fără a recunoaște durerea și pierderea, încercând să ascundă o parte dintre sentimentele care ar denota vulnerabilitate.

Cred că tocmai această încăpățânare în fața destinului mi-a atras atenția aici; faptul că bucuriile sunt primite cu o oarecare rezervă, iar nenorocirile nu sunt plânse până la capăt. Există-n mai toate personajele un dram de realism, de împăcare cu situația, oricare ar fi ea, pe care uneori l-am confundat cu cedarea, cu abandonul în fața tristeții. Pe final mi-am dat seama că nu e tocmai așa – sau, dacă e, e pentru că așa ne ducem noi viețile, uităm că suntem personaje principale în propria poveste și ne tratăm ca și cum am fi secundari, opționali. Până când chiar devenim astfel.

Dar mi-a prins bine să citesc despre viața în comunism și prin alți ochi, cu alte filtre; o poveste temperată și care mi-a adus aminte de ”So it goes”-ul lui Vonnegut. O carte pe care am comparat-o, în mintea mea, cu o lectură recentă și dezamăgitoare în a doua jumătate, Sâmbăta în care totul s-a schimbat, despre care am scris aici câteva rânduri.

Dacă ți-a plăcut Cât de aproape sunt ploile reci, despre care am scris aici, cred că sunt șanse mari să-ți placă și Bureți de fag. Și da, am plâns la partea care dă titlul romanului.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *