Eu sunt omul care nu îl citise pe Mihail Sebastian până acum, când mai am… niște ani și fac 30. Și mereu am simțit că lipsa cărților lui din lista celor citite de mine e un minus, lucru pe care l-am verificat acum, când mi-am dat seama că da, într-adevăr trebuia să citesc ceva de el. Și cu această ocazie mi-am dat seama și că vreau să citesc cam toate celelalte cărți ale autorului.
Accidentul e o carte de iarnă, aparent de vacanță – deși e cu puțină relaxare -, cu multă suferință și durere și frământare emoțională, o carte cu neliniști și spaime vechi care reapar când personajul nu se așteaptă; dar tu te-aștepți, pentru că știi că altfel nu are cum să fie, că fericirile nu durează și că omului suferind îi șade bine în necaz, acolo unde îi este confortabil să se afle.
E foarte frumos scrisă, tocmai de aceea plănuiesc să fac ce spuneam mai devreme, adică să citesc și restul cărților autorului, căci deocamdată bănuiesc că mi se potrivește perfect stilul lui. Oricum, cărțile triste îmi plac de când mă știu.
Accidentul a fost, pentru mine, un mod de a semnala că, dincolo de natura pur întâmplătoare a lucrurilor în lume și în noi, viața pe care credem că alegem să o trăim este un accident, de cele mai multe ori complet nefericit, căci găsim mizeria spirituală și ne tăvălim prin ea, conștienți că un „mai bine” este posibil și totuși incapabili de vreo mișcare, paralizați de frica de a o lua de la capăt, cumva știind că nimic, niciodată nu se termină cu bine.
Personajele cărții formează un triunghi amoros (inactiv, dacă-i putem spune așa); Nora, Paul și Ann și-au dorit cândva să fie iubiți, dar celălalt nu a fost niciodată disponibil. Până acum, când acesta s-ar întoarce la niște sentimente pe care celălalt, chiar de și-ar dori, nu le mai are.
Este, printre altele, o poveste de dragoste; una care evoluează greu, cu suișuri și coborâșuri, cu împotriviri și abandonări, cu imposibilități transformate și ireversibilități asupra cărora Nora se apleacă încet, cu răbdarea aceea care poate muta munții.
E o carte frumoasă-frumoasă, dar – cum altfel? – extrem de tristă.
Leave a Reply