Îmi voi aduce aminte toată viața cât de mult m-a supărat pe mine Vegetariana, că aveam niște așteptări (în mare parte născute din impresiile de lectură ale altora și după ce romanul a fost nominalizat și premiat în unele competiții de care îmi pasă în mod special și pe care le am ca reper când aleg ce să mai cumpăr și să mai citesc), atât de mult încât am scris despre ea pe Serial Readers după citite, pasional-înflăcărat-smiorcăitor, aici.
Cartea albă, apărută în 2019 și tot la editura Art (colecția musai), este cartea care mi-a stârnit cele mai contradictorii reacții. Pe de o parte, felul de a scrie al autoarei nu-mi trezește mai nimic. La fel ca Vegetariana, Cartea albă mi se pare… fadă, lipsită de culoare, dreaptă, egală și întinsă ca o câmpie nesfârșită. Mai ales cea de față mi-a dat senzația că am în față niște texte scrise de cineva cu un talent încă neșlefuit după primul curs de creative writing, mi se pare că se vede că scrisul ei e un exercițiu în continuă desfășurare și pare că operează cu termeni dați, cu cuvinte-cheie ce trebuie să fie bifate de X ori într-o proză. Albul lui Han Kang mi s-a părut un fir roșu prea subțire.
Pe de altă parte, exact aceste detalii o fac o carte foarte atrăgătoare, pe care aș citi-o încă o dată dacă aș da timpul înapoi. Poate chiar cu niște atenție în plus și sigur tot cu creionul în mână. Unele propoziții – sau chiar fraze întregi -, ca prin norocul începătorului, sună aproape revelator. Cartea ei reușește să fie, în același timp, un monolog despre dispariție și alienare și un dialog cu morții. Naratoarea ei nenumită și sora ei niciodată întâlnită și moartă reprezintă observatorul, respectiv contextul inițierii unei cercetări cu miză personală asupra albului: de la cel al scutecelor pentru bebeluși la laptele cu care mamele îi hrănesc pe aceștia, de la lapoviță și zăpezile eterne la dulceața zahărului cubic.
Pe scurt și cu alte cuvinte, dacă mă întreabă cineva cum e Cartea albă, invariabil răspund că: e groaznică, trebuie să o citești! Eu nu am mai dat până acum de o carte care să mă scindeze astfel, pe care să o admir și să o detest deopotrivă.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găsești cartea aici.
Leave a Reply