Nu aveam de gând să scriu despre cartea asta, pentru că-s de părere că, dacă nu îmi place ceva, să nu fac efortul de a spune asta și de argumenta – un fel de încercare (ba nu, reușită, că vine natural, fără forțări) de a mă axa pe pozitiv și plăcut. Dar mi-a recomandat-o Iulia, prietenă dragă, iar apoi am discutat despre carte și ne-am dat seama amândouă că vom scrie despre Lecții de magie: cum să-ți cultivi creativitatea, pentru că fiecare dintre noi are o părere puternică și aproape complet diferită despre carte. Probabil că recenzia Iuliei va veni în curând pe Hyperliteratura.

Până la acest punct, Iulia are deja o bulină roșie. Eu am mereu așteptări. Mari, uriașe, de la orice, de la oricine. Mă aștept ca oamenii să nu arunce hârtii pe jos, ca vecinii să nu danseze noaptea pe tocuri, ca totul să decurgă mereu în așa fel încât eu să mă simt perfect și să n-am de suferit. Ei, de la cartea asta am așteptat ceva truc magic sau măcar o serie de rețete de trucuri pentru… pentru a-mi dezvolta creativitatea, că asta promite subtitlul, nu?

Da, vina mea că am crezut că o să-mi spună: „vezi omul de pe banca din fața ta? Mai uită-te la el 3 secunde, apoi du-te acasă și scrie despre cea mai fericită zi din viața lui” – ceva, orice, orice tip de exercițiu, orice metodă prin care bruma aia de imaginație și creativitate din capul meu să nu se ducă-n șapte zări fără folos, lăsându-mă să îmbătrânesc cu 2-3 idei în cap, și alea învechite.

În direcție fix opusă celei sperate de mine, Elizabeth Gilbert vorbește despre cât de minunată e ea, despre cum să faci ca să fii fericit și să accepți și bucuriile, dar și necazurile cu care se confruntă un om chinuit de dorința creativă (cum să faci? Da, exact! Ca ea!). Nici măcar nu-mi amintesc să fi citit despre Elizabeth Gilbert că ar fi psiholog, dar aș putea să jur că am citit printre rânduri că asta se străduiește să pară.

Cel mai mult m-a deranjat că, deși este o carte perfect în regulă, titlul nu are deloc legătură cu conținutul. Cartea în sine este despre cum să te bucuri de fiecare moment, să înțelegi că atât bucuriile, cât și tristețea fac parte din viață (a tuturor, acum nu trebuie să reducem totul la oamenii creativi), despre cum să îți accepți minusurile, greșelile și erorile, despre cum să atingi un nivel minim de pace interioară. Dar legătura cu cultivarea creativității e foarte, foarte anemică, aproape că nu se vede – poate doar dacă ții musai să vezi tu acolo ceva care se aplică la situația X.

Altfel, e o carte de dezvoltare personală interesantă, despre viața autoarei, despre cărțile ei și succesul lor, despre cum și-a promis de mică faptul că n-o să devină altceva decât scriitoare, despre soțul ei și despre grădinărit. Dar prea puțin despre teoria creativității, despre poveștile altora din „domeniu”, prea puțină universalitate și atât de mult personal.

Nu voiam să intru-n viața autoarei pentru a săpa o idee mai mult după creativitatea mea, dar ea asta a făcut: m-a tras de mânecă și a ținut să-mi arate unde își pune chiloții la uscat, subliniind că avem cu toții chiloți și că e bine să-i spălăm. Și repet, toată nemulțumirea mea ar fi putut fi evitată dacă titlul ar fi fost altul, unul potrivit textului ce se ascunde-n copertă.

Dar să nu mă credeți pe cuvânt; citiți și spuneți-vă părerea! În final, vina e a mea pentru că am așteptat ceva, iar Elizabeth Gilbert nu-și pregătise cartea pentru nevoile mele.

Facebook Comments