Debutul în roman al lui Dan Pleșa, Miere neagră (editura Vellant, 2023) este un necesar prilej de aducere-aminte a perioadei de dinainte de 1989 – sau de conturare a acesteia pentru cei care n-au trăit, din fericire, acele vremuri, sau care nu sunt familiarizați cu literatura despre vremurile de dinainte de Revoluție.

Iar autorul reușește să te atragă în narațiune fără ca măcar să-ți dai seama când începi să iei personal lipsurile specifice perioadei sau aberațiile sociale de care ajunge să se lovească, inevitabil, fiecare personaj:

Orice din jurul tău care te făcea să te bucuri era o capcană amăgitoare, construită să te aducă cu picioarele pe pământ. O capcană în care, dacă-ți înfigeai botul, o sârmă ghimpată te plesnea peste nas până țâșnea sângele. (pag. 123)

Mi-am dat seama, citind, deși nu e prima astfel de carte cu care mă interacționez (am scris recent despre Ultimul an cu Ceaușescu, aici), că aceste romane despre traiul în România de dinainte de 1989 par a fi distopii, dacă n-ai ști care a fost realitatea. Personajul principal din Miere neagră se inspiră dintr-o carte care arată cum „cursul vremurilor trecute fusese redesenat de oameni obișnuiți care se săturaseră de nedreptate și își făcuseră singuri dreptatea lor” (pag. 125), așa că și el decide să-l omoare pe Ceaușescu și să se sacrifice astfel pentru a salva un popor întreg.

Nu vă divulg cum decurge acest demers în istoria alternativă conturată de autor, dar ce pot spune e că este un excelent exercițiu util pentru aproape orice tip de cititor – nu trebuie să fii pasionat de istorie ca să ți se pară interesant și, poate, chiar să-ți pese suficient încât să facem cumva să nu mai ajungem cu țara într-un dezastru politic și social ca atunci. Te va cuceri ingeniozitatea cu care e construită și povestea modului în care personajul principal ajunge să pună mâna pe arma cu care urmează să-și ducă la îndeplinire planul.

Ce mai poți descoperi în Miere neagră? Printre altele, fațetele diverse ale curajului în fața regimului (unchiul Virgil este memorabil), reprizele în care personajele au acces la lumile cu posibilități diferite (mi-a atras atenția petrecerea dintr-o vilă a cărei bucătărie este cel puțin dublă față de camera lui de nefamilist din cămin), dilemele morale care însoțesc marile decizii, înfiorătoarea lipsă a perspectivelor și a speranței, diluarea oricărei forme de libertate până la trista uniformizare a societății îmblânzite și supuse, tentaculele comunismului care se extind și dincoace de 1989 (prin mineriade, de exemplu, sau micile și marile „combinații” ce dezvăluie caractere formate în comunism), tranziția și capacanele ei.

Dacă nu vă e familiar stilul lui Dan Pleșa din prozele scurte publicate de-a lungul timpului, vă las mai jos finalul primului său roman, motiv suficient să-l căutați și să-l puneți repede pe lista scurtă cu cărți de citit curând:

Ești ceea ce se așteaptă ceilalți de la tine, indiferent de cât de justificate sunt așteptările lor. Exiști atâta vreme cât ești o promisiune care satisface dorința și nevoia cuiva. Dacă ziaristul care ți-a luat un interviu îți salvează numărul de telefon în agendă – o să te mai cheme la emisiune -, nu-l lasă pe un bilețel pe birou cu gândul că oricum ăsta e ultimul interviu pe care ți-l ia pentru că nu mai ai nimic nou de spus, dacă femeia care se trezește în pat cu tine dimineața vrea să doarmă în același pat noaptea, exiști. Exiști atâta vreme cât vrei să faci ceva, să miști lucrurile din jurul tău, cât te strădui să creezi o poveste care să le atingă celor din jur viața. Nu merge să-i amăgești cu planuri. Cei care fac mereu doar planuri degajă în jur o vrajă care se risipește iute și de nimic nu mai poate fi adusă la loc. Trebuie să lupți pentru povestea ta, care poate fi și a celorlalți. Trebuie să fii pregătit să speri, să te zbați, să iubești dinainte ceca ce poate niciodată nu va fi al tău, să păstrezi în tine energia aceea celestă care să-ți țină în mișcare și mintea, și sufletul. Să fii mereu o promisiune pentru ceilalți. Să fii pregătit de o nouă poveste, pentru că, atâta vreme cât ești capabil să trăiești o nouă poveste, exiști. (p. 275-276)

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.

Facebook Comments