Apariția volumelor din tetralogia aceasta mi-a cam scăpat; nu am avut, până acum, prea multe de-a face cu editura Pandora M – cu excepția faptului că, desigur, le-am vândut cărțile în vremea în care am lucrat ca librar. Dar am citit ce a scris Petronela despre cele patru volume, apoi am vorbit cu ea la un moment dat despre O viață măruntă, pe care o declaram atunci inegalabilă, manifestându-mi teama că nu voi mai găsi, poate niciodată, ceva care să mă răscolească la fel de mult. Și mi-a recomandat să arunc un ochi și peste Elena Ferrante.
M-am bucurat enorm când am dat de cele patru cărți, impecabil arătând, și-am dat pe ele mai puțin de 60 lei. Le-am devorat într-un ritm de invidiat: aproape două pe săptămână, într-o vreme în care, la fel ca și acum, de fapt, lucram 8-10 ore, după care luam o mică pauză să trec la tradusul freelance. Apropo, tocmai a ieșit din tipar Cu temele în instanță, publicată de Storia Books, pe care o găsiți aici. Ce vreau să scot în evidență este faptul că n-am putut să le las din mână, că mai ales nopțile, de pe la 23 la unu sau două noaptea, am stat cu Elena Ferrante în brațe.
Cel mai mult mult mi-a plăcut, cred acum, faptul că am remarcat atenția sporită pe care autoarea o acordă detaliilor. În detaliile mici, în faptele aparent mărunte, în deciziile legate de aspectele vieții de zi cu zi se ascund nenorocirea, tragedia, de acolo pândește pericolul, de acolo poate izvorî impulsul de a lua o decizie proastă pe care, zeci de ani mai târziu, să o identifici drept cauză inițială pentru o serie de probleme – deși autoarea se ferește să dea sentințe sau să pună etichete. Naratoarea ei este mai degrabă un observator extrem de atent, o femeie instruită care, pe de o parte, ilustrează feminismul cum nu se poate mai bine, dar doar în teorie; pe de altă parte, cade în aceleași capcane în care au căzut, pe rând, fostele ei colege de școală primară, care acum sunt căsătorite ori despărțite, cu unul sau mai mulți copii, împovărate de probleme, cu amanți nu mai puțin nemiloși decât soții, cu traume vizibile.
Cele patru volume urmăresc și tratează, pe rând, prietenia din copilărie, adolescență, tinerețe, pe cea de la maturitate și de la bătrânețe dintre Lenu (Elena) Greco și Raffaella (numită Lila ori Lina) Cerullo. Acțiunea începe într-un Napoli al anilor 1950 – o periferie a orașului caracterizată de mafie, violențele devenite normă, răufăcători și femei care, dintr-un motiv sau altul, și-au pierdut mințile. Îndrăgostită de mică de Nino, Lenu va avea o traiectorie intelectuală impresionantă, asta în vreme ce prietena ei, Lila, pare că intră în regresie, se căsătorește în adolescență și tot atunci ia, la fel ca toate celelalte personaje, niște decizii „mari”, ireversibile, care îi delimitează și îi determină dezvoltarea ulterioară.
Este de urmărit, cum spuneam, povestea în detaliile aparent neînsemnate. De remarcat excelentele capacități de povestitor ale autoarei, modul în care nu se grăbește, nu expediază anumite momente în defavoarea altora. Ceea ce aproape că șochează este atenția, minuțiozitatea cu care se apleacă deopotrivă asupra oamenilor mici și mari, a faptelor mici și mari, a oamenilor importanți și a celor care apar ca personaje secundare, a membrilor familiei extinse a fiecărui personaj.
N-aș vrea să dau și mai mult din conținut, vă spun doar că tetralogia e scrisă cum rar întâlnești, iar în topul preferințelor mele din tot ce am citit în viața asta e pe primul loc, alături de Lust for Life și O viață măruntă.
Leave a Reply