Multă vreme am ocolit cărțile din colecția Buzz Books a editurii Litera. Nu pentru că aș fi citit vreuna, știți deja cum sunt eu cu preconcepțiile: la fel ca alți muritori de rând care ocolesc ceva ce n-au întâlnit și bănuiesc automat că nu le-ar plăcea. Ci pentru că aveam impresia că sunt cărți „prea ușoare”, evident că-n sensul de facile, făcute să treacă timpul și să livreze narațiunea cu mult dialog și multă acțiune pe repede-nainte ca să încurajeze cititorul de consum să pună și el mâna pe o carte.

Desigur, viața m-a mai învățat lucruri și mă bucur să recunosc, în primul rând, că nu-i absolut nimic în neregulă cu literatura de consum, ba chiar că e vitală în peisajul literar de peste tot (deși asta e o altă discuție, pe care sper să o avem cândva tot aici), dar și că printre cărțile pe care le crezi într-un anumit fel se pot ascunde adevărate comori – pe care, sincer acum, e păcat să nu-ți dai șansa să le descoperi.

Cuplul de la nr. 9 a apărut în engleză în 2021, iar în română doar un an mai târziu, în traducerea foarte bună a Sandei Spiridon. Înainte luasem o țeapă uriașă cu Minciuni mortale, teribil de slab roman și înfiorător tradus de Ana-Maria Scarlat. M-am crizat despre asta aici. Așa că am început Cuplul de la nr. 9 cu emoții suplimentare.

Deși e categorisită la thriller, eu o văd mai degrabă ca mystery și suspans, dar după ce o citiți vă va fi mai clar de ce zic asta și de ce vorbim, totuși, despre o carte pe care o poți devora în doar câteva ore, care te lasă și cu o grămadă de întrebări despre tine și despre viață în general, dar care și livrează neașteptat de bine la capitolele ce țin de construcția personajelor, narațiune, atmosferă.

Doar personajul feminin mi s-a părut să aibă o contradicție evidentă în construcție la un moment dat, dar nu mi-am dat seama dacă autoarea a intenționat să o facă mai greu accesibilă cititorilor sau dacă într-adevăr a fost o omisiune. În orice caz, nu afectează cu nimic marea bucurie de a parcurge cartea pe repede-nainte, întorcându-te totuși ca să verifici nume și locuri care se repetă și se suprapun, făcând un arc peste timp care leagă evenimentele ce privesc cadavrele. Bun, să-ncepem cu începutul.

Saffron, o tânără însărcinată, se mută cu partenerul ei într-o casă din Skelton Place, desigur că la numărul 9. Reconstruiesc și renovează pentru ca vechea casă să poată fi numită locuință pentru tânăra familie, ocazie cu care în curtea din spate se fac săpături ce scot la iveală rămășițele a două cadavre vechi de zeci de ani.

Saffron și ai ei scapă repede de eventuale acuzații, de vreme ce osemintele sunt atât de vechi, însă nu toată familia e scutită de întrebări: bunica ei cu Alzheimer, Rose, va fi vizitată de oamenii legii la căminul pentru vârstnici la care stă de când se simte tot mai rău, abia recunoscându-și fiica și nepoata. Singurele lucruri pe care se poate baza poliția – dacă te poți baza pe afirmațiile unei persoane cu astfel de probleme grave de memorie – sunt amintiri fragmentare despre oameni despre care rudele ei n-au auzit până acum, oameni care pot fi reali, inventați, din seriale de demult ori din vreo carte pe care Rose o confundă cu vechea realitate.

Cuplul de la nr. 9 e cel mai captivant și plin de suspans roman citit în ultima vreme, cu plot twist-uri imprevizibile și o mână de personaje puternice și credibile, foarte bine conturate, cu o acțiune care se întinde pe câteva decenii și care trece din prezent în trecut și invers de la un capitol la celălalt, dar și de la o perspectivă narativă la alta, astfel construind un puzzle pe care nu știi decât în ultima clipă cum să-l rezolvi, amestecând cu sens abuzul caracteristic patriarhatului și bisexualitatea, viețile a trei femei ce fac parte din generații și chiar lumi diferite cu eșecul autorităților. Asta pentru că are foarte multe piese, dintre care o mulțime par să nu se potrivească niciodată în povestea-cadru, indiferent câte indicii ai crede că ai adunat. Finalul mi-a dat impresia că ar fi un pic grăbit, că vreo 5 pagini în plus n-ar fi făcut decât să ajute la a desăvârși o carte oricum bună rău.

Am citit și toate recenziile negative de pe Goodreads acum, când am ajuns la final cu recomandarea mea, și am râs zdravăn. Dacă dai o stea unei cărți pentru că are „prea multe personaje” sau „vai de mine, cum nu reacționează în modul x copiii mici de tot?”, atunci e bine, suntem safe, putem citi și reciti Cuplul de la nr. 9. Pentru mine o să fie la fel de entertaining și a doua oară.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici

 

Facebook Comments