„Dacă pământul va pieri – și se prea poate – va fi din cauza legendelor despre oameni atotputernici”

„Dacă pământul va pieri – și se prea poate – va fi din cauza legendelor despre oameni atotputernici” – e citatul pe care l-am ales din volum pentru titlul acestei recenzii pentru că mi se pare foarte potrivit cu toată ideea cărții: aceea de lume care o ia razna și care trebuie protejată, cel puțin la un moment dat, chiar de ea însăși. Aici, rolul protectorului este jucat de Blondul, un spion care reprezintă esența a ce au avut mai bun de oferit personajele din astfel de roluri din cărțile și filmele noastre de până acum, făcând din cel care uneori își spune Paul Delun un adevărat erou.

Și sex-simbol, dar la asta voi reveni. În Acolo unde vântul rostogolește norii (care nu e deloc pentru copii, așa cum afirmă Wikipedia), acest Paul este un personaj principal care se ascunde mereu în spatele acțiunii sau al altor personaje, el orchestrează, nu se afișează, e shapeshifter priceput și are un pitic a cărui voce îi dublează ori îi completează gândurile. Dubios, dar de mare efect. Blondul este și sincer, doar că mărturisește totul despre el cu o lejeritate atât de mare, încât te poate face să îl crezi doar un mare glumeț – așa cum fac și inamicii care, neatenți, îl lasă să le scape printre degete în vreme ce se îndrăgostesc de el sau se împrietenesc serios.

Și personajele secundare sunt bine construite și plasate strategic – cum e cazul celui care se crede Edmond Dantes și care adaugă un plus de savoare momentelor tensionate, permițând ici-colo câte o rezolvare de tip Deus ex machina, dar subtilă, aproape insesizabilă dacă nu ai căuta, ca mine, neconcordanțe în narațiuni. Eu sunt obsedată de ele, așa cum sunt și de morțile neașteptate care te duc cu gândul la GoT și la momentele când personajul favorit moare, iar tu nu îți poți imagina continuarea poveștii fără el. Mic spoiler: se poate. Pentru că totul e foarte bine gândit astfel încât să-ți încurce gândurile și să se joace narațiunea cu așteptările și cu convingerile tale.

Cartea asta are și un aer contemporan izbitor pentru că acțiunea se petrece în provincie, într-un oraș nenumit, iar viața se duce printre bombele care cad din cer în al Doilea Război Mondial – o amenințare continuă cu care pare că toate personajele au învățat să conviețuiască, în timp ce clădirile sunt rase de pe fața pământului și oamenii odată cu ele. În același timp, alții rămân în picioare și își continuă existența aproape nederanjați, fără să mai fie mișcați de modul aleatoriu în care curge viața.

În Chirie pentru speranță sunt și mai multe divagări subtile, dar totul se desfășoară pe un traseu care în final are sens în totalitate, ceea ce dă un aer Bond-ish. Cum afirmam anterior, personajul principal este fermecător, un cuceritor după rețetă căruia nu-i rezistă nimeni și pe care se pliază foarte bine rolul de spion: naționalitate incertă, poliglot, iubit și iubind ca un donjuan, priceput luptător, genul care sare din elicopter, se parașutează în necunoscut, țintește impecabil și iese la propriu neșifonat din orice tragedie, ca un supraom pe lângă care curg inofensiv bombele celui de-al Doilea Război Mondial. În plus, Blondul e excentric: încrederea in sine e cea mai mare excentricitate aici.

M-a suprins să găsesc în carte referiri la homosexualitate, m-a surprins să găsesc și cuvântul ca atare; ironia politică este extraordinar de fină: mi-a rămas în minte replica „Bătrânul cretin s-a dus să comande flotele iadului” și întâlnirea politică dintr-o baracă „de forma unui circ”, cu salutul cu brațul întins „ca o aripă” și mesele de forma semnului înmulțirii, la care se exclamă „Ce tâmpenie mai e și asta!”

Paul cel blond, adică Blondul-spion descurcăreț în orice situație, pare vocea rațiunii de dincolo de granițe și popoare. Și oferă o experiență cel puțin interesantă și plină de suspans unui cititor care vrea să evadeze din cotidian într-o lume parcă paralelă – cu unele elemente de recunoscut chiar în realitatea imediată, iar altele desprinse parcă din alte lumi, unele populate de stafii, lupi-simbol, femei fatale, viață veșnică și-n mijlocul dezastrului și salvare în orice situație de aparent eșec. Prima mea întâlnire cu o carte a lui Leonida Neamțu – și cu siguranță prima dintr-un șir lung de cărți pe care vreau să le adaug în bibliotecă.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.