Când zic că iubesc Netflix, atunci să știți că-l iubesc cu adevărat. Și cu sinceritate din aia de-mi vine să fac și copii cu el. În fine, dacă Netflix ar fi flăcău. Ce mai trebuie știut din capul locului este că eu am tradus în limba română cartea-fenomen a americancei Caroline Kepnes, TU (vă roagă sufletul mic de Zaharia să o luați de la Herg Benet, de aici). M-am atașat de Joe Goldberg pentru că i-am tradus glumele, înjurăturile extrem de creative, faptele de aparent psihopat, dar și pentru că personajul nostru e librar, or eu tot librar am fost vreo 3 ani din viață. Pe de altă parte, Guinevere Beck e tânără scriitoare care mai mult postează pe Instagram decât scrie, deci și cu ea am empatizat într-o oarecare măsură.

Ce vreau să spun despre serialul de pe Netflix, divinitatea absolută la care mă închin aproape seară de seară, este că aproape mi-au nenorocit povestea din carte. Da, zic că-i a mea din niște motive, printre care și cele de mai sus.

Actorii mi se par slabi – sau buni, dar într-un alt film. Doar privirea lui Penn ”Badguy” ăsta aduce a ceva din Joe, în rest n-are treabă cu inteligența, credibilitatea ca librar, cu nimic. Consoarta lui scriitoare, Beck, jucată de o tipă pe care nu-mi amintesc să o fi văzut în alt film și pe care sper să o descopăr cândva mai bună, e al dracului de… galbenă cu totul, futu-i mama ei de lămâie tristă: are părul galben, dinții galbeni, ochii la fel. Nu transmite decât un lucru: cât de curviștină e, or în carte nu asta e ideea principală.

Da, compar ecranizarea mediocră cu cartea pentru că povestea din carte mi s-a părut perfectă. Păi cum să reduci la 5 secunde amărâte partea în care Joe îi testează cunoștințele literare lui Benji? Aia mi se pare o scenă esențială pentru înțelegerea lui Joe și a acțiunilor lui. Fără ele e doar un frustrat sexual care lucrează la librărie. Cu testul acela complex, varianta din carte, intri în mintea personajului mult mai bine decât o faci lălăind un sezon întreg cu fata aia galbenă. Unde e „micuța Natalie Portman”, așa cum o descrie Joe în carte?

Pentru Paco sunt oarecum recunoscătoare – copilul reușește să scoată în evidență latura umană, plină de compasiune a lui Joe. Dacă narațiunea respecta mai mult firul din carte, nu mai era nevoie de el. Dar uite că n-a fost să fie, a apărut cumva nevoia de a transmite prin alții ce nu reușește băiatul rău.

Reproșurile principale pe care le aduc seriei sunt următoarele: îndepărtarea de ideea cărții, fast forward-ul acțiunii, păstrarea punctelor în care „se întâmplă ceva” în detrimentul celor în care personajele se construiesc într-un mod excepțional, actorii mai proști decât niște începători din Cucuieți, momentele cruciale sunt amestecate și perfecțiunea din carte s-a dus, pur și simplu, spre Satana filmelor mediocre, parțial polițiste, parțial psihologice, concret nimic, un mare și sfidător nimic în imagini la care să te uiți când n-ai ce face. Sau oricând, dacă nu ai citit cartea.

Facebook Comments