Delirul gastronomic întâlnește arderea cărților în „Manaraga”, distopia lui Vladimir Sorokin

Manaraga, romanul semnat de Vladimir Sorokin, a apărut în română la Curtea Veche Publishing, colecția Byblos, în traducerea din limba rusă a lui Mihail Vakulovski, în 2022. Eu am citit-o abia acum pentru că am o problemă cu cărțile cu coperte roșii (nu știu de ce, e de dezbătut la terapie) și rău am făcut, însă mă bucur că mi-am trecut peste prejudecată și astfel am descoperit o narațiune care îmi va fi reper în viitor pe multe planuri.

Rezumat

Într-un viitor distopic care urmează unui război mondial care schimbă lumea și-n care nu se mai tipăresc cărți, snobii bogați au parte de book’n’grilleri, bucătari personali care gătesc la focul emanat de cărți rare. Este o activitate ilegală, însă cu un cod pe care îl respectă toți cei implicați.

Géza este un astfel de book’n’griller: călătorește prin toată lumea și răspunde cu succes celor mai mari exigențe ale clienților când citește dintr-o carte sau alta, în timp ce ajunge să fie implicat, chiar fără voie, într-o răsturnare de ierarhii și o luptă între generații și viziuni.

Recenzie

Chiar de la prima pagină, Manaraga m-a făcut să mă gândesc la Noi, carnivorii (despre care am scris aici) combinat cu Fahrenheit 451. Spun asta pentru că Manaraga reunește cele două direcții într-o singură narațiune: pe de o parte avem delirul gastronomic, pe de altă parte e arderea cărților, deci hrana propriu-zisă e prezentată în strânsă legătură cu arderea, cu sacrificiul celei „spirituale”, culturale.

Într-o lume care nu mai tipărește cărți, ci doar bani, a citi se redefinește pentru a desemna acțiunea de a găti pe ce rămâne după distrugerea prin foc a cărților. Tot „bușteni”, până la urmă, dacă e să adoptăm o perspectivă cinică. Astfel, oamenii sunt gata de „fapte eroice în numele piromaniei și gastronomiei” (pag. 37).

Printre altele, aceste preferințe de a găti pe o carte sau alta, pe un autor în defavoarea altuia, reprezintă și o inedită clasificare, o catalogare a literaturii – se vorbește despre cărți și scriitori de primă mână, dar și de cei secundari ca importanță și calitate, de vulgarități și excentricități, de literatura de consum.

Dinamicul Géza mi s-a părut chiar erudit până să pricep că își ia informațiile cu ajutorul inteligenței artificiale implantate, „puricii” care se ocupă cu informarea lui, cu calmarea și relaxarea, precum și cu păstrarea unei sănătăți optime. Când rămâne fără acești „purici” care par să substituie personalitatea, Géza devine un banal recipient gol, gata să fie controlat, ceea ce adâncește senzația de eșec a unei lumi care se autoconsumă. Vorbind de acest aspect, trebuie menționat și că este interzis canibalismul în lumea din Manaraga, însă se practică, chiar dacă tot la negru, autofagia.

Există și câteva secvențe în ramă (serialul la care se uita mama lui Géza, povestirea cu Tolstoi) ce dau și mai clar context pentru universul acesta distopic, și nu știu dacă nu cumva întregul roman e doar o metaforă-pledoarie pentru cărțile „mari”, la propriu și la figurat, pentru acele repere bune, grele și „serioase”:

Și eu mă declar ferm împotriva lecturilor pentru copii. Și nu e vorba de morală (cu toții suntem cinici și afaceriști, firește), ci de un calcul elementar: un băiețel se poate bloca pentru totdeauna pe niște aripioare ieftine de pui gătite pe Peter Pan, continuând să le ceară și la maturitate, fără să poată simți vreodată gustul literaturii serioase. Infantilism! (pag. 93)

Manaraga are ceva din farmecul fiecărei cărți amintite și este, pentru mine, un prilej de reevaluare a alegerilor în ceea ce privește ce citesc, pe ce suport prefer să o fac, ce mănânc și de ce, ce-mi spun când optez pentru ceva care, cred eu, îmi eliberează niște căi de mustrări morale și etice.

Aș zice și că e superb tradusă, deși nu știu dacă e corect să afirm asta, de vreme ce nu știu limba rusă, dar pot împăca opinia asta altfel: afirmând că Manaraga sună foarte natural în română, fără stridențele și discrepanțele tot mai dese la traduceri. E ca și cum ar fi fost scrisă direct în română, chiar de-un priceput vorbitor, mai ales că avem și acțiune care se desfășoară în „grosolănia locală” din Transilvania, Brașov, acolo unde Géza citește la o nuntă.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.

Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon. Astfel te înscrii automat și la extragerile lunare pentru premii în cărți.