Dezrădăcinare irlandeză și visul american în anii ’50

Am început să citesc Brooklyn imediat după ce am terminat Magicianul, tot de Colm Tóibín, pentru că de multă vreme n-am mai simțit că o carte îmi vorbește atât de intim, direct și complex despre „extraordinarul din cotidian”, așa cum bine au surprins esența romanului și cei de la The Guardian.

Brooklyn a apărut la Humanitas Fiction în 2024 (în 2009 în original), în traducerea din engleză a Cristinei Nicolae, și e un roman alcătuit din patru părți și reprezintă primul volum dintr-o duologie, din ce știm până acum – anul trecut a apărut și al doilea volum, Long Island, pe care abia aștept să mi-l cumpăr tradus. Nu mai pot de nerăbdare să o citesc, însă n-aș vrea să am primul volum în română și al doilea în engleză, cu aspect diferit în ce privește grafica și coperta, așa că mă străduiesc să aștept și să-mi umplu viața cu altceva până mă voi putea întoarce la punctul în care am lăsat-o pe Eilis Lacey.

La Omelett, în Brașov, unde s-a citit productiv lângă o excelentă limonadă cu turmeric

În loc de rezumat

Acțiunea se petrece în anii ’50, o parte din ea în Irlanda, locul de unde Eilis pleacă spre SUA în căutarea unei vieți mai bune, cu mai multe perspective de viitor, o parte în Brooklyn, după ce protagonista ajunge la noua ei casă și își ia în primire locul de muncă, înconjurată de străini și prea puține elemente familiare.

Acțiunea din Irlanda este plasată în orășelul Enniscorthy, care e și locul unde s-a născut autorul. Familia Lacey s-a tot micșorat de-a lungul anilor, tatăl a murit, băieții s-au dus la muncă în Anglia, iar acum nucleul este alcătuit doar din mamă, sora ei și tânăra Eilis. Tânără pentru care perspectivele sunt limitate în mica localitate de care se desparte cu mare greu, însă o face conștientă că altfel ar fi o povară pentru familie, și-un pic ușurată pentru că știe că Rose, sora ei, va rămâne acasă pentru a îngriji de mama lor, care avansează în vârstă copleșită deja de singurătatea care pare să îi dea târcoale și să îi răpească apropiații fie definitiv, fie pe perioade îndelungate.

În SUA, Eilis este găzduită de o doamnă mai degrabă antipatică și locuiește într-o casă cu fete cu care nu are prea multe în comun. Nici nu se poate pune în discuție vreo prietenie, totul este supraviețuire, dor de casă și bucurii prea mici ca să conteze în marea schemă a lucrurilor.

Am fost plecată câteva zile și nu m-am putut dezlipi de roman, am citit cu fiecare ocazie pe care am prins-o

Irlanda. Acasă, locul sinonim cu lipsurile și limitările

Vrând-nevrând, Eilis își găsește un loc de muncă într-o prăvălie a unei doamne antipatice, rigide, care jignește cum respiră prin atitudinea de superioritate față de toți și toate, după cum remarcă și mama lui Eilis:

Unii vânzători din oraș, zise maică-sa, mai ales cei care cumpără ieftin și vând la suprapreț, au doar câțiva metri de tejghea și trebuie să stea acolo toată ziulica să aștepte clientela. Nu știu de ce au așa o părere bună despre propria persoană. (p. 30)

Fetei nu îi place ce face, nimănui nu i-ar plăcea cum este tratată, însă nu are altă opțiune, așa că îndură. Între timp, povestește acasă cum e la locul de muncă, iar sora ei se mobilizează să-i găsească altceva în SUA. Deși la început se împotrivește ideii, încet-încet o fură visul american:

Fără să-și poată explica cum și de unde, avea și sentimentul că, în timp ce băieții și fetele din oraș care plecaseră în Anglia făceau o muncă de rând pentru banii de zi cu zi, oamenii care ajungeau în America se puteau îmbogăți. Încercă să-și dea seama cum se ajunsese să mai creadă și că nici unuia dintre cei plecați în America nu le era dor de casă, pe când celor din oraș, care locuiau în Anglia, le era dor de Enniscorthy. Pe de altă parte, cei din America erau fericiți și mândri. Se întrebă dacă chiar era adevărat. (p. 35)

Cred că acest roman poate fi foarte actual și pentru cititorul din zilele noastre: ne va fi familiară sărăcia care impune ca toată familia să contribuie pentru plata biletului celui ales să plece pentru a se salva și chiar a-i salva și pe ceilalți, de exemplu. Dacă am fost vreodată puși în postura de a pleca pentru un trai mai bun sau dacă am cunoscut pe cineva în această situație, cred că ne vor fi familiare sentimentele complexe ce însoțesc o astfel de plecare, amestecul de dezamăgire cu speranță, de entuziasm cu frică, de împotrivire fermă și abandon extatic.

Sacrificiul unuia este, vom vedea și aici, al tuturor celor din familie, fiecare are ceva de pierdut în urma plecării unuia dintre ei. Mai ales într-un cadru precum cel al familiei Lacey, unde nu se discută sentimente, frământări sau opțiuni, ci toți se ascund ca să plângă, copiii nu scriu acasă decât cu generalități și banalități, fără să se plângă sau să lase măcar vreodată să se întrezărească greutățile pe care le au de înfruntat în noile lor case.

Brooklyn pe fundal n-am avut, dar măcar am descoperit că Top City Brașov se potrivește cromatic cu coperta

SUA. Presiunea adaptării la o viață nouă

Începând cu a doua parte, Eilis e aproape copleșită de vacarmul noii vieți – percepute astfel în ciuda faptului că totul e monoton, aproape plictisitor. În primul rând, trebuie să se adapteze la o cultură diferită, dar totul în timp ce este dureros de conștientă de presiunea de a nu dezamăgi pe multiple planuri: nu trebuie să-și dezamăgească angajatorii pentru că depinde de ei în totalitate acum, și prin urmare nici familia de acasă nu și-o poate dezamăgi relatându-le adevărul despre viața pe care o duce. Minciuna prin omisiune și exagerare devine mecanismul care menține iluzia drumului potrivit ales în viață, iluzie ce trebuie păstrată cu orice preț, consideră personajele atent creionate de autor, credibile și autentice în durerile și speranțele lor.

Treptat, „acasă” se diluează, Eilis își dă seama că „în ultimele săptămâni nu se gândise cu adevărat la tot ce înseamnă acasă” și „își scosese din minte viața din Enniscorthy, viața pe care o pierduse și pe care nu o va mai avea niciodată” (p. 83). Sentimentul de dezrădăcinare apare constant pe parcursul romanului, chiar și-atunci când cititorul s-ar aștepta mai puțin, chiar și când Eilis stă deznădăjduită în „dormitorul-cavou” sau când socializează în situații de conjunctură.

Aici era un nimeni. Nu doar pentru că nu avea nici un prieten ori familie; era mai degrabă ca o fantomă în camera asta, pe străzi în drum spre serviciu, în raionul de la magazin. Nimic nu avea sens. Camerele din casa de pe Friary Street erau ale ei, se gândi ea; când se mișca în ele, era cu adevărat acolo. În oraș, dacă mergea pe jos până la magazin sau până la Școala Profesională, aerul, lumina, pământul, toate erau reale și parte din ea, chiar dacă nu întâlnea nici un cunoscut. Aici nimic nu era parte din ea. I se părea că totul e fals, fără substanță.  (p. 83-84)

În schimb, găsește și amabilitate acolo unde nu se așteaptă, dorul de casă îi este înțeles de unii dintre cei din jur, găsește chiar și iubire. Are ocazia să îi cunoască și pe cei care o duc chiar mai greu decât ea, găsește pe alocuri mici și rare puncte comune cu ce a lăsat acasă, iar întregul roman poate fi citit și ca o dovadă a importanței comunităților religioase pentru imigranții care fac din parohie un element central, de bază, al existenței lor într-un spațiu străin, care se lasă cucerit doar bucată cu bucată, cu eforturi și sacrificii.

N-am exagerat când am zis că am dormit cu ea la cap câteva zile

Ca o concluzie

Brooklyn ne poate aminti  de cât de fragile și dificile sunt începuturile unei vieți noi în lipsa falsei apropieri date de social media. Cu alte cuvinte, ne poate deschide ochii pentru a aprecia toate posibilitățile pe care le avem în zilele noastre chiar și-atunci când pare că avem prea puțin.

Pentru cei care n-au avut experiența asta și n-au citit nici Constantin, despre care am scris aici, Brooklyn poate revela particularitățile vieții în gazdă la o persoană necunoscută, deseori capricioasă și suspicioasă sau poate chiar rău intenționată, precum și ale traiului la comun cu persoane care până mai ieri erau necunoscute și care, la o eventuală mutare, redevin la fel de îndepărtate și irelevante.

Pentru mine, Brooklyn a fost, înainte de toate, un roman emoționant ce poate fi citit și ca o carte de dragoste, și ca o extraordinară poveste de viață despre imigrație, visul american experimentat în anii ’50 de către cineva din Irlanda, o epopee a dezrădăcinării și a imersării într-o nouă cultură, dar și despre adaptarea care vine după tot felul de dificultăți și care arată diferit pentru fiecare imigrant.

La FILIT 2024, colega mea de la Revista GOLAN, Ramona Boldizsar, a purtat o foarte interesantă discuție cu Colm Tóibín. Aceasta poate fi citită aici.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI. Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.