Dacă m-aș fi luat strict după copertă, cum fac deseori, probabil că n-aș fi citit niciodată Aniversarea și n-aș fi știut că pierd una dintre cele mai faine cărți din ultimii ani. Dar m-a intrigat cumva textul de pe coperta a patra, care am simțit că nu e complet sincer, că-mi ascunde cheia principală, și-abia după ce am ajuns cu romanul pe la jumătate mi-am dat seama că intuisem corect: cartea asta e mult mai mult decât ce ți-ar putea spune cineva despre ea, oricât de elogios sau convingător, deși asta voi încerca să fac în cele ce urmează.
Rezumat
Aniversarea e scrisă de Stephanie Bishop și a apărut în 2024 la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, în traducerea din engleză a Ancăi Dumitrescu. The Anniversary, așa cum e în original, a apărut anul trecut.
Personaj central și narator este scriitoarea J. B. Blackwood, o femeie mult mai tânără decât soțul ei, Patrick, regizor extrem de cunoscut și apreciat. Și ea este în plină ascensiune, primind un premiu literar foarte important și fiind invitată la tot felul de emisiuni și evenimente publice care o extenuează, de vreme ce au loc după o întâmplare traumatizantă pe plan personal.
Plecată în croazieră cu Patrick pentru a sărbători peste un deceniu de la căsătorie, o furtună iscată din senin le face vraiște viețile, reorganizând dramatic totul și constituind prilejul de a reanaliza trecutul: când s-au cunoscut cei doi, cum au ajuns împreună, relația cu fosta soție și fiul lui Patrick, manipularea și violența și o mulțime de alte fine detalii ce țin de dinamica puterii, influența lui în cărțile ei, impactul ei asupra filmelor lui, căsnicia și fidelitatea.
Recenzie
Înainte de a lăuda romanul pentru narațiunea care m-a surprins plăcut, cu mare accent și pe surprins, vreau să vă asigur și de cât de plăcut se citește.
Mi-a lăsat aceeași senzație ca romanele și non-ficțiunea Elenei Ferrante, mi-au transmis aceeași impresie legată de faptul că omul din spatele cuvintelor este unul îndrăgostit de arta de a scrie, că e o persoană atentă la locul vorbelor într-o poveste, la frazarea într-o narațiune, la construcția meticuloasă și fără grabă, care nu vrea să demonstreze nimic, dar care reușește să impresioneze tocmai prin această aplecare constantă asupra formei ideale de transmitere a mesajului.
Până în acel punct, frazele mele erau curate, bine țintite; satisfăceau nevoia unui cititor nerăbdător. Dezvoltasem în mod deliberat un fel de androginie în scrisul meu, dornică să susțin ideea unei frazărilor universale și lipsite de gen. Dar acum îmi dau seama de viclenia acestei strategii, o frazare unisex este o frazare masculină care-și arogă universalitatea. Pentru că aceste noi fraze – frazele din cartea premiată – erau languroase, ramificate, împletite cu gânduri duble și triple. Le simțeam fibra fermă a musculaturii, încrengătura de tendoane și țesuturi, simțeam puterea acestei pulsații zbătându-se, înălțându-se și curbându-se așa cum era nevoie pentru a face saltul, pentru a găzdui conștiința subiectului. (pag. 112)
Dacă e să mă refer la firul narativ, și-aici aș puncta câteva aspecte: prezentul dramatic declanșează amintiri care stabilesc o coerență a trecutului și o posibilă explicație pentru viitorul ce urmează a se dezvălui în paginile finale. Avem o perspectivă unică, doar pe cea a naratoarei, astfel că nu avem acces și la adevărurile celorlalți, nu putem decât să o credem pe cuvânt sau nu și să decidem, doar pe baza a ce știm de la ea, dacă se poate vorbi despre premeditare, vinovăție sau altele.
Alte surprize plăcute: scene intime foarte bine scrise, fără penibilul des întâlnit în astfel de situații; o atenție sporită acordată tuturor personajelor, chiar dacă acestea trec prin filtrul subiectiv al lui J.B. Blackwood; reflectarea asupra faimei în cazul femeilor și bărbaților și cum societatea se așteaptă ca unii să fie mai degrabă „rezultatul” altora (femeia tânără care scrie pentru că soțul vârstnic ar susține-o financiar și poate chiar i-ar scrie el textele sau i-ar oferi ideile „câștigătoare”); relațiile dintre studente și profesorii lor, manipularea și abuzul – nu doar cel de putere.
Ce i-ați putea reproșa? Poate că pe alocuri vi se va părea insuficient de alertă, dar naratoarea nu e deloc grăbită, ci chiar face ocoluri mari pentru a ajunge să pună degetul exact pe varii răni sociale sau personale, în fraze lungi, iar amestecul de gânduri încâlcite cu fapte pe jumătate duse la capăt, cu absență, este credibil și reconfortant; și astfel nici n-am simțit că aș citi un roman polițist, unul din acelea care intensifică pulsul în așteptarea cu nerăbdare a dezvăluirii vinovatului.
Dimpotrivă, am avut parte de o călătorie cu intensități susținute de la un capăt la celălalt. În plus, moartea din Aniversarea e o scuză, până la urmă, e pretextul necesar pentru a o cunoaște în detaliu pe fascinanta J.B. Blackwood, cu toate inconsistențele, insecuritățile și excentricitățile sale. Este, totodată, o carte frumos scrisă despre scrisul de succes.
Bishop construiește mai degrabă o anume atmosferă în relație strânsă cu personajul de care depinde, nu pune accent pe suspansul care oricum e implicit, iar acest lucru dă un farmec suplimentar acestui roman pe care-l numesc acum printre cele care mi-au plăcut cel mai mult în 2024 – devreme, știu, dar rețin 1-2 cărți speciale pentru fiecare lună a anului, iar Aniversarea este, pentru moment, cartea lunii februarie.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
Leave a Reply