Este posibil să te-apuci de un roman doar pentru că îți place un detaliu de pe copertă, fără să știi altceva despre carte sau autor, doar cu încrederea dată de faptul că în România a apărut în una dintre colecțiile preferate de ficțiune, și să dai peste o narațiune care fascinează și intrigă, construind suspans bine dozat și inteligent, cu răsturnări de situație care chiar sunt credibile și de impact. Așa a fost întâlnirea mea cu Contracronometru (Going Zero, 2023), publicată anul trecut de Editura Litera în colecția Buzz Books, într-o traducere aparținând Danei-Ligia Ilin.
Rezumat
Zece americani sunt selectați pentru a testa un sistem de recunoaștere și spionaj ce combină supravegherea agențiilor specializate cu tehnologia și specificul rețelelor de socializare. Totul sub forma unui concurs, de vreme ce cei zece trebuie să fie de negăsit vreme de o lună, iar marele premiu este în valoare de trei milioane de dolari.
În vreme ce unii sunt identificați și prinși prea repede și facil, sunt și câțiva care se dau greu capturați, punând la încercare răbdarea echipelor alcătuite din angajații companiei de tehnologie WorldShare și cei ai guvernului SUA. E primul astfel de parteneriat public-privat, iar mizele sunt uriașe, de aceea și resursele uriașe angrenate când o bibliotecară, concurentă și ea, contrazice orice așteptare și nu se lasă nicicum prinsă. În orice caz, miza ei este cu mult mai mare decât a celorlalți concurenți.
Recenzie
Dincolo de construcția specifică genului (capitole scurte și alerte, cu personaje care induc în eroare prin aparențe, răsturnări de situație semnificative), romanul Contracronometru înseamnă și un excelent punct de pornire privind câteva direcții de interes pentru noi în societatea în care trăim acum.
Aici includ protecția și siguranța datelor chiar și pentru cei care nu există din punct de vedere digital, precum și viața privată și sacrificarea acesteia pentru binele tuturor, așa cum e cazul când vorbim despre îmbunătățirea sau sporirea protecției continue („Da, asta facem. Un echilibru între ceea ce chinezii ar numi binele public, care legitimează un stat polițienesc, și ceea ce aici, în America, numim drepturi civile și libertate”, pag. 179).
Mai mult, mi se pare foarte util de observat cum discuția despre dreptul la viață privată pare să fie demodată pentru unele personaje, în contextul cărții, actuala problemă majoră fiind manipularea, cu implicații mai complexe:
Acea dezbatere, una demodată, din secolul XX, nu-i decât zgomot de fond ignorant: dreptul la viață privată a dispărut, a fost deja pierdut, sau, cel puțin, e atât de compromis, încât e cu adevărat lipsit de valoare. Nu, adevărata amenințare prezentă și viitoare este manipularea, inculcarea în mintea cetățenilor, fără știrea lor, a unor atitudini și moduri de comportament prescrise, nevăzută schimbare de la monitorizare la control, ultimul capitol al unei lungi povești a democrației, liberul-arbitru deformat într-o conformare docilă. (pag. 203)
Chiar mai interesant, în această lume monitorizată din motive declarate a privi siguranța ca scop unic, este faptul că există și oameni și întregi categorii sociale invizibile, la fel cum există și locuri care nu prezintă vreun interes pentru sistemele de supraveghere.
O informație utilă pentru unii din roman care vor să se ascundă „la vedere” acolo unde nu se uită nimeni, dar care spune enorm despre legătura dintre bani și nevoia de siguranță și, prin urmare, de supraveghere. Cât de sărac și cât de bogat trebuie să fii ca să nu mai poți fi găsit, care e limita „de jos” și care e cea „de sus”?
Pe măsură ce povestea avansează și bibliotecara nu doar că nu se dă prinsă, ci chiar îi sfidează pe „vânători”, dându-le peste cap așteptările și sistemele performante de identificare și capturare, cele două perspective asupra intimității (monitorizare infimă sau extremă) se ciocnesc tot mai violent și dau la iveală atitudini și comportamente care vor alimenta, din păcate, încrederea în varii teorii conspiraționiste privind controlul excesiv asupra vieții private.
Contracronometru atinge subtil și subiectul entropiei (care văd că mă tot urmărește explicit în ultimele cărți citite, de exemplu și aici) și bineînțeles că nu dezamăgește nici pe cei care vor o latură romantică, căci motivația personajului feminin stă în recuperarea soțului pe care guvernul SUA îl face pierdut. De asemenea, alt fir secundar relevant privește sănătatea și stabilitatea mentală, dar și discriminarea cu care se poate confrunta cel care s-a aflat sau se află sub tratament („Când adevărul sună a iluzie paranoidă, ce naiba să faci?”, pag. 215):
A început să priceapă un pic cum e să fii nebun. Paranoicii sunt siguri că sunt supravegheați continuu, convinși că sunt urmăriți, și urmăriți, și urmăriți, și acum vine gluma grozavă, chiar sunt. Cu toții suntem! Acum câteva nopți, când și-a auzit unul dintre vecini șoptind rugăciuni și cerându-le iertare extratereștrilor, care izbutiseră să între în gândurile lui, Don a simțit o vibrație de camaraderie. Îl îngrijorează această nouă camaraderie cu osândiții. (pag. 208)
Într-un limbaj simplu și cu un ritm dinamic, Contracronometru reușește să mențină suspansul până la ultima pagină și construiește o lume credibilă, mai ales dacă ne raportăm la realitatea zilelor noastre, când o dezbatere publică pe tema monitorizare versus control este esențială pe întreaga planetă, indiferent de nivelul de reglementare la care s-a ajuns, de vreme ce abuzurile încă pot avea loc, iar lipsa de informații și experiență poate condamna categorii sociale întregi fără o șansă la demnitate și cunoaștere care să permită un trai fără compromisuri și totuși în deplină siguranță.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
Leave a Reply