Eu sunt Malala – doar povestea fetei împușcate de talibani?

Cum aș putea vorbi despre cartea asta? Cum altfel decât frumos, la superlativ, se poate exclama câte ceva despre Eu sînt Malala?

Cum aș putea, totuși, să o înțeleg? Trăiesc într-o altă lume, și oricât s-ar spune că nenorocirile nu se deosebesc, de la un punct, între mici și mari, aici nu pot spune că pricep războiul. Sunt realități pe care nu le interiorizezi complet până nu ajungi să treci pe de-a-ntregul prin ele, iar războiul este una dintre acestea.

Ce-ar fi de înțeles? Prea multe.

Malala Yousafzai s-a născut în Pakistan, unde a fost împușcată în cap de talibani la vârsta de cincisprezece ani. Asta știe toată lumea acum, fie că a citit sau nu cartea. Malala este cea care a luptat, cu o forță și determinare aproape de inconștiență, pentru dreptul la educație al fetelor asemeni ei.

A luptat și a vorbit deschis chiar și atunci când toată lumea a avertizat-o asupra posibilelor urmări, a vorbit cu indignare despre faptul că religia nu trebuie să se bage peste drepturi, peste libertăți.

Este incredibil cum povestea despre violențele la care a fost supusă Malala ocupă foarte puțin spațiu din carte, iar cele la care a fost martoră, cele despre care a auzit – acestea sunt în proporții covârșitoare. Este mai mult o depunere a unei mărturii în numele unui popor decât „povestea fetei care a luptat pentru educație și a fost împușcată de talibani”, așa cum spune coperta.

Povestea Malalei este o lecție de istorie contemporană pe care sunt destul de sigură că majoritatea o cunoaște doar parțial, în cel mai bun caz. Paștunii nu fac parte din peisajul occidental la care visăm, războiul e pentru „ceilalți”, dramele noastre-s mai aproape, deci concrete, pe când nenorocirile lumii nu pot fi oricum rezolvate. Așa că trecem zi după zi prin viață, depășind istorii personale care reprezintă, de fapt, elementele unei drame naționale, continentale, mondiale.

Depășind Malale care, dacă nu sunt împușcate în cap lângă noi, cât să ne traumatizeze sângele sărit pe cămășile noastre care lasă pieptul bronzat la vedere, nu sunt de interes decât ocazional, atunci când citim cu inima strânsă o carte scrisă de câte un pioner al păcii scăpat din ghearele regimului sub care nu a cerut și nu și-a dorit să se nască.