A opta viață (pentru Brilka) a apărut în original în 2014, iar la noi a fost tradusă din germană de Laura Karsch și publicată de Editura Trei în colecția Fiction Connection în 2023.
Vorbim despre peste 900 de pagini pe care le-am început cu anumite rezerve, dar am ajuns ca, după doar câteva zeci de pagini, să recomand acest roman de Nino Haratischwili tuturor celor care mi-au ieșit în cale. Și să-l prezint drept o monumentală revelație, un excelent și înduioșător memento mori care mie mi-a servit una dintre cele mai autentice experiențe de tip carpe diem din întreaga mea viață.
Rezumat
Acest roman uriaș este alcătuit din mai multe cărți, fiecare concentrându-se pe viața unuia dintre personajele din Georgia – chiar dacă pleacă temporar pentru a lucra sau a lupta pe alte fronturi, fie că se stabilesc definitiv în alte părți, acestea revin la țara natală, la locurile cunoscute și la familiaritatea limbii.
Astfel, pornim de la Stasia (născută la 1900), fiica unui ciocolatier care, la fel ca restul personajelor, își vede viața pusă când pe repede-nainte, când pe pauză de conflicte armate care determină istoria să grăbească până și dragostea. Cea mai mică din familie (înainte ca tatăl să se recăsătorească), ea primește rețeta ciocolatei calde de la tatăl său drept dar de nuntă – ciocolată care e fie blestemată (și mor destui după ce o gustă), fie devine salvatoare (scoate familia din impasuri financiare, dar nu numai).
Căsătoria ei cu Simon Jashi, inițial promițătoare și apoi transfromată într-un dezastru dezamăgitor, duce la nașterea celor două personaje care vor continua cu cărțile lor (conformistul Kostia și rebela Kitty). În același timp, citim și despre Christine (sora vitregă a Stasiei, superbă și subevaluată la început, un personaj monumental), precum și despre cum arborele genealogic care se desfășoară impresionant în fața ochilor cititorului duce la nașterea altei rebele, Anastasia cea care își alege singură numele de Brilka și care reprezintă un fel de destinație de moment a narațiunii ce se întinde până în zilele noastre, la multă vreme de la moartea personajelor cu care facem cunoștință la primele pagini ale cărții.
Pe fundalul dat de războaie civile sau mondiale care duc la lipsuri și dezumanizare, aceste personaje pe care le-am îndrăgit cu sinceritatea cu care îi venerezi pe cei mai dragi au de înfruntat foame, frig, moarte, furturi, violuri și tortură, sinucideri și dependențe, dar în inimile lor găsesc deseori resursele necesare pentru a iubi încă o zi, pentru a mai străluci puțin, chiar dacă tot mai stins.
Pentru Brilka, destinatara întregii istorii de familie, aceste povești au atât rolul unei lecții de istorie majoră, cât și pe cel al unei recuperări necesare, de vreme ce nu își mai are părinții alături și riscă să devină, la fel ca alții înaintea ei, victima găurilor și tabuurilor din arborele genealogic la fel de imperfect ca al oricui altcuiva.
Recenzie
A opta viață (pentru Brilka) m-a schimbat cât o perioadă îndelungată de terapie sau autoreflecție. Pentru că și autoarea face trimitere la comparația asta, o folosesc și eu: romanul ei e ca un covor tradițional în care modelul complex e alcătuit din fire atât de distincte – firul vieții fiecărui personaj se împletește cu cele ale altora și doar împreună pot să dea naștere unor oameni și unor istorii care altfel n-ar exista.
Și asta e o altă direcție în care poate fi citită cartea: putem face orice, însă nu cu oricine. Nu zic că „ne e scris” și suntem victimele destinelor, dar și eu cred că oricine poate face absolut orice, contează enorm ca omul și contextul să fie potrivite pentru pasul cel mai înțelept din viața ta sau pentru dezastrul indescriptibil.
Nu știu dacă pot reda într-o scurtă recenzie cât de reușită mi se pare cartea scrisă de Nino Haratischwili. Asta pentru că orice referire la personaje riscă să le omită pe altele la fel de relevante și uimitoare. Însă nu pot să nu remarc faptul că absolut fiecare personaj în parte își dovedește umanitatea și relevanța pe parcurs, fiecare e profund tocmai pentru că e uman în greșelile pe care le face, în lecțiile pe care le repetă obsesiv fără a le pricepe concluziile, în încăpățânarea de a nu repeta istorii și ajungând în aceleași puncte ca predecesorii care le-au servit drept exemple negative.
Devin indispensabile și cititorului aceste personaje odată ce le cunoști, ca într-o familie sau ca în cazul unor prieteni foarte apropiați, pe care îi iubești și îi accepți orice ar face.
Dacă vrei, poți să citești A opta viață (pentru Brilka) și ca pe o carte care te poate împrieteni cu istoria. Vei afla date istorice concrete despre relația georgienilor cu „salvatorii” ruși, despre precursorul KGB și corupția din statele sovietice și apoi ex-sovietice, despre cum funcționau manipularea și cenzura, cifre despre morțile inutile în luptele pentru puterea necesară conducătorilor.
Dacă vrei, poți să o citești ca pe o mărturie despre viețile înfruntate de femeile care, aproape oricând și oriunde în istorie, au abandonat studii, cariere și viitor independent pentru familii și obligațiile care au venit cu acestea – fie că ne referim la tații și bunicii care le-au impus anumite moduri de viață și le-au ținut din scurt, fie că vorbim despre partenerii care le-au pus limite, cu violență, atunci când le-au transformat în mame și soții pentru care șansele „egale” au început să arate tot mai diferit și-n funcție de mediile de proveniență.
Tot în context feminin, putem să vedem A opta viață (pentru Brilka) și ca pe o mică enciclopedie a unor posibile forme de iubire la intersecția pasiunii cu abuzul, trecând prin avorturi dorite sau forțate, iubind pentru a salva sau a fi salvate, folosind dragostea ca bilet sau monedă de schimb pentru ele și cei dragi.
A opta viață (pentru Brilka) a fost, pentru mine, și un reminder că strămoșii noștri au făcut tot ce au putut și au știut în contextele în care i-a pus viața, chiar dacă rezultatele au fost nefericite pentru ei sau pentru ceilalți. Și că judecata nu mai este posibilă în prezența informației, a cunoașterii. Dar și că lămurirea tuturor neclarităților legate de familia ta nu este obligatorie pentru a te vindeca sau a te distanța de cei care ți-au făcut rău.
M-am îndrăgostit, pe rând, de rebeliunea și feminismul incipient al Stasiei, de încăpățânarea cu care s-a pus în pericol pentru a-și urma soțul (și, peste decenii, fiul) pe front, aceeași speranță care o duce și-n Europa pentru a-și întâlni fiica pierdută, i-am admirat capacitatea de a fi liant între membrii antagonici ai familiei; m-am îndrăgostit atât de mult și de Christine, superba victimă a pasiunii unui bărbat cu prea multă putere, ceea ce i-ar putea aduce sfârșitul de la care se salvează de prea multe ori prin propriile puteri, tipă pe care am considerat-o inițial superficială, dar care m-a uimit cu înțelepciunea și resursele infinite de bunătate arătate orfanilor și marginalizaților; m-am îndrăgostit de antieroina Kitty pentru felul în care s-a reinventat după un episod absolut îngrozitor pentru femeia care era, am sperat alături de ea ca iubita ei să poată să o aleagă în detrimentul drogurilor înainte de a fi prea târziu, i-am înțeles dezrădăcinarea și inspirația, m-am bucurat pentru cariera care, din păcate, a golit-o tot mai mult de sens; m-am îndrăgostit și de autodistructiva Elene și am murmurat, printre rânduri, rugăminți adresate personajului pe care aș fi vrut să-l am mai mult viu, poate chiar vindecat.
De asemenea, am suferit sincer când personajele care mi-au câștigat iubirea au făcut un pas în spate, au îmbătrânit și au dat piept cu neputința și uitarea, au murit.
Aici, țările mici caută iubirea și aprobarea sau, dimpotrivă, experimentează rebeliunea adolescentină față de țările mari, la fel ca relațiile dintre părinți și copii. Conflictele sunt uneori duse mai departe de generațiile următoare, poate chiar fără a ști întreaga poveste a urii, călăii pot opera în paralel ca salvatori (Alania pentru Kitty), prieteniile se destramă când două femei împart o a treia (așa cum își trădează Kitty salvatoarea din UK). Iar un vis, așa cum este Viena pentru Kitty și Andro, poate ajunge să fie „adoptat” și trăit autentic de altcineva.
Dacă vrei, romanul acesta mai poate fi citit ca o inventariere a felului în care se raportează la homosexualitate spațiul sovietic versus cel al țărilor vestice, precum și o mărturie despre discriminare și violență, despre bullying și acceptarea în grupurile potrivite
Înainte să mă apuc de carte, tot internetul era plin de aluzii la faptul că trebuie citită lângă ciocolată caldă (și ea personaj aici), dar n-am văzut pe nimeni să aducă în discuție și nelipsita vișinată. Cred că a mers chiar mai bine decât ciocolata pentru a duce realitatea narațiunii: aceea că viața îi cerne pe toți, în cele din urmă, dar că aceste îndepărtări și apropieri aleatorii surprind mereu, căci pare că întotdeauna rămân în preajmă cei la care te-ai aștepta mai puțin.
Poți face un ocol de-o viață pentru lucrurile și oamenii despre care nici nu știi, la început, că sunt miza și destinația, la fel cum poți trăda pe cei care te iubesc pentru speranța la afecțiunea celor care te ignoră (așa cum personajul narator Niza face și voit, și din greșeală).
Rămân cu câteva lecții importante după A opta viață (pentru Brilka): ajutorul și salvarea vin în cele mai neașteptate forme, dar la fel o fac și nenorocirile. Totul este, până la urmă, o fascinantă călătorie de care intenționez să mă bucur și mai mult de-acum înainte, mulțumind autoarei pentru remindere.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
Leave a Reply