Șoaptele, de Ashley Audrain, a apărut în colecția buzz books de la Editura Litera în 2023, în același ani cu originalul, cu titlul The Whispers în engleză, ediția românească fiind tradusă de Irina-Marina Borțoi. Un roman pe care l-am dat gata într-o zi și o noapte, printre munci și provocările vieții de zi cu zi, dar pe care l-aș recomanda mai ales ca pe o carte de vacanță sau weekend: se va citi ușor, te va prinde de la primele rânduri, iar finalul te va nedumeri și revolta.
Rezumat
La o petrecere de ziua de naștere a unui copil de vreo 10 ani, la care participă copii din familii înstărite, alături de părinții lor, mama sărbătoritului este auzită de toți în timp ce își abuzează verbal copilul. De ce este atât de șocant, pe lângă gravitatea faptei în sine? Pentru că femeia respectivă pozează în perfecțiune și model de mamă, soție, profesionistă, iar izbucnirea înseamnă o ieșire dramatică din personajul atent fabricat pentru ochii și urechile celorlalți.
Câteva luni mai târziu, băiatul certat cade de la fereastră pe timpul nopții. Cât e el inconștient în spital, viețile celor din jur trec prin transformări majore: e posibil ca evenimentul să nu fi fost un pur accident, sigur că fiecare are câte ceva de ascuns, puțini sunt ceea ce par, iar drama se adâncește și se ramifică mai amplu decât ai crede inițial.
Recenzie
Cum fac majoritatea cărților „ușurele”, și Șoaptele reușește să atingă problematici complexe, pe care e necesar să le aducem des în discuție pentru o mai bună înțelegere: de la prietenie și trădare la fidelitate și căsnicie, de la bullying la abuz domestic, de la aparențe și supraestimata perfecțiune la ce ne face umani, plini de nevoi, dorințe, nesiguranțe și frici.
Capitolele ne îndreaptă atenția, pe rând, asupra câte unuia dintre următoarele personaje: Blair (vecina ștearsă, bănuiește că e înșelată de soț, dar nu are curaj să afle sau să ia măsuri, este o mamă extraordinar de bună), Rebecca (medicul care îl observă pe copilul rănit și care are grijă de familie și vizitatori, de vreme ce este și ea vecina acestora), Mara (imigranta vârstnică, invizibilă pentru cei mai mulți dintre locuitorii de pe stradă, ei fiind prea tineri și prinși în propriile vieți ca să considere că bătrâna merită atenție de orice fel) și Whitney (mama și femeia „perfectă”, dar abuzivă, cu multe secrete).
Urmărind narațiunea alertă captivantă, trecem prin caracteristicile personajelor de diferite vârste, fiecare venind cu provocări diverse și nu mai puțin solicitante decât altele. Maternitatea este uneori aleasă în detrimentul jobului, dar și invers – fiecare dintre aceste perspective presupune sacrificiu al celor care fac alegerea. Căsnicia vine ca o binecuvântare sau ca obligație la monogamie ori ca un facilitator al trădării, făcând ca unele cupluri, în care partenerii erau altădată de nedezlipit, să nu se mai privească în ochi zeci de ani.
Independența și puterea sunt experimentate diferit de femei și bărbați – atât în cadrul familial, cât și în cel profesional, iar mamele care lucrează trec și printr-o serie suplimentară de învinovățiri din partea lor și a celorlalți. Pe de altă parte, lipsa unui copil poate fi văzută fie ca alegere, fie ca eșec, în vreme ce spontaneitatea și timpul petrecut în familie par să promită ceva mai mult „succes” pe termen lung, chiar dacă nici acestea nu pot garanta nimic, după cum vedem din roman. În strânsă legătură e și subiectul sarcinilor pierdute, dar și al copiilor care se pierd pe parcurs (și Xavier, copilul care cade de la etaj, dar și fiul Marei și-al lui Albert, o poveste veche de zeci de ani, dar care încă bântuie și rănește).
Avem și personaje care își ascund sentimentele atât de adânc față de ceilalți, încât ajung până la etapa negării acestora și față de sine. În cele mai multe dintre cazuri, asta se întâmplă din frica de singurătate, care e mai mare decât cea de nefericirea trăită deja. Astfel se poate ajunge, vedem din narațiune, și la „pedepsirea” copiilor atipici de către părinții care nu pot și nu vor să facă eforturi să-i înțeleagă și să-i susțină. La un moment dat, mama copilului căzut de la etaj recunoaște că „Xavier îi pare ca un cadou oferit de cineva care ar fi trebuit s-o cunoască mai bine” (pag. 183).
Spațiul dintre așteptări și realitate crește cu fiecare pagină pe care o dai, pe măsură ce bănuiești ce ar fi putut fi femeile care au cedat presiunii sociale urmând căi care nu li s-au potrivit, ajungând să asocieze maternitatea cu moartea voluntară, de exemplu. Și ce s-ar întâmpla dacă n-ar mai exista în noi daunele pe care le face furia în familii, în special în cele cu copii.
Șoaptele nu a însemnat, pentru mine, aceeași revelație ca altele din colecția buzz books, cum ar fi seria lui Ahnhem (despre ultimul volum am scris aici) sau Cuplul de la nr. 9 (despre care am scris aici), printre altele, dar nu mi-a displăcut nici o clipă: mi-a oferit suspans și mister (mai toți par vinovați, dar le poți găsi și scuze), dileme și piste greșite (ah, momentul când un personaj are fantezii sexuale cu vecina și soțul acesteia, chiar înainte să găsească indicii ale infidelității soțului ei cu vecina la care visa ea!), chestiuni asupra cărora să poată reflecta cititorul și care să propună multiple rezolvări posibile din punct de vedere moral și legal.
N-am citit Îndoiala, romanul de debut al autoarei, publicat de editura Litera în 2021, dar Șoaptele ei m-au convins să-l adaug pe lista de cărți de citit curând, mai ales dacă mă gândesc că: „Oamenii sunt rareori ceea ce par. Dar uneori cei buni sunt cei care fac lucrurile cele mai rele” (pag. 270)
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.
Leave a Reply