Femei invizibile. Manipularea datelor într-o lume concepută pentru bărbați este cartea despre care Jeanette Winterson a spus că e „o Biblie seculară” și e una dintre cărțile-fenomen ale anului pentru mine (din provocarea de o sută de cărți pe an pe care o țin de multă vreme deja – pe 2021 am ajuns la 92). Munca făcută de Caroline Criado Perez pentru această carte este extraordinară și afirm asta pentru că, odată citită și puse datele prezentate în context, cred că într-un fervent antifeminist se mai domolește duhul irațiunii. Sau îmi place mie să cred că mai contează pentru noi datele și faptele.
Dacă ești femeie, probabil ai observat că multe dintre telefoanele pe care le-ai avut în ultimii ani au fost prea mari pentru mâna ta. Și ce dacă, ți-ai spus, asta e mărimea standard, problema trebuie să fie la mine. Dar cine și cum a stabilit mărimea aia standard? Dacă parcurgi cartea scrisă de Criado Perez, vei afla că nu te încadrezi în profilul deținătorului acelui telefon pentru că, cel mai probabil, el a fost conceput luând în calcul dimensiunea mâinii unui bărbat și că, mai rău, majoritatea cercetărilor care se fac fie nu includ eșantioane reprezentative de femei, fie le includ într-o măsură mai mică, pe durate mai scurte etc.
Dar ce ne pasă de telefoane? Oricum suntem dependenți de malefica tehnologie și „pot să mă las când vreau”. Corect, probabil. Însă cum rămâne când medicamentele prescrise atât femeilor, cât și bărbaților (ehe, trăiască egalitatea între noi, de ce ne tot plângem, hm?) au fost testate inegal, ba chiar au ajuns să devieze de la scopul inițial? Cred că cel mai cunoscut exemplu este cu Viagra, medicament care se testa pentru inimă și care, pentru că a vascularizat o zonă esențială la bărbați, nu a mai fost atât de important pentru a vedea efectele substanței active (sildenafil) asupra femeilor. De altfel, cred că-n fiecare an citesc câte o știre despre cum se pare că poate să ajute și inima, chiar și alte organe, dar mai cercetăm, mai vedem.
Pentru un dozaj corect contează mai mult decât corpul unui bărbat standard de aproape 1.80 și 70 de kilograme. Și uite că nu doar în medicină. Dacă ești femeie, ai șanse aproape duble de a fi rănită la volan strict pentru că ai un corp care nu a fost decât cel mult secundar ca importanță în design-ul scaunelor, centurii de siguranță, înălțimii tetierei etc.
Am moștenit și-am dat cu sfințenie mai departe locul secundar al femeilor în absolut fiecare aspect al vieții, așa că încă ni se pare „normal” ca bărbații să câștige mai mult și ca mai toți oamenii să spună, referindu-se la o femeie, că „Stă acasă cu copiii, nu face nimic”, insistând că munca neplătită din casă și îngrijirea copiilor și a bătrânilor nu este, de fapt, muncă „serioasă”; în plus, suntem învățați că femeile care dau dovadă de hotărâre sunt „isterice”, iar nesiguranța este regulă și nenorocirile făcute femeilor sunt tot „vina” lor pentru că au eșuat în a se păzi sau a se prezenta într-un mod care să nu „provoace”.
Și toată această spirală de mentalități dăunătoare se reflectă în politicile guvernamentale, în cercetarea medicală și-n tehnologie, în împărțirea locurilor de muncă și în media, iar pentru toate aceste situații autoarea prezintă studii de caz și cercetări noi care arată cum ignorăm jumătate din populația planetei și cât de mult ne afectează consecințele acestui fapt. În cele din urmă, neglijarea femeilor înseamnă mai multe accidente, ceea ce se traduce în costuri mult mai mari de suportat de către întreaga populație decât dacă le-am lua în calcul de la început și pe ele. Dacă am gândi infrastructura și-n funcție de specificul nevoilor lor. Dacă am reloca întregi cartiere întrebându-le și pe ele unde lucrează și cum ajung acolo unde au de lucrat sau de îngrijit pe cineva. Dacă am ține cont că majoritatea mâinilor care țin un iPhone aparțin unor femei. Dacă n-am mai ridiculiza când cineva cere ajutor și n-am manifesta des primul impuls, cel demult deprins, de a blama victima.
Și nici nu prea ai cui să reproșezi toate aceste lucruri, nu ai pe cine să te superi pentru că așa a funcționat lumea până de curând, nu prea știm să fim altfel, abia acum învățăm să nu ne mai simțim nelalocul nostru când ne ieșim din rolul cuminte atribuit. Dar cred că e de folos să luăm Femei invizibile aproape, pe noptieră, și să mai parcurgem câte un studiu în serile plictisitoare în care ni se pare că lumea e foarte bine așa cum e și femeile se plâng de tot ce au în jur pentru că „așa sunt ele” sau „e perioada aia a lunii”.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.
Leave a Reply