Din noua colecţie Anansi. World Fiction a celor de la editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, am început să citesc Viaţa mincinoasă a adulţilor, despre care am scris aici, pentru că nu-mi mai pot imagina o lume fără Ferrante, şi-apoi am făcut un mic ocol prin poezia lui Ronin Terente, apărută la Paralela 45, despre care am scris aici, şi-apoi am ajuns la Bun-venit în America!, romanul scriitoarei suedeze Linda Boström Knausgård.

Recunosc, m-am apucat de cartea ei dintr-o curiozitate superficială: titlul m-a atras suficient încât să-mi construiesc în minte câteva aşteptări, pe de o parte, iar pe de alta a fost purul interes faţă de ce poate scrie fosta soţie a unuia dintre scriitorii mei preferaţi, norvegianul Karl Ove Knausgård.

Spre deosebire de ce mă aşteptam să găsesc în acest mic roman despre o traumă nenumită, dar des invocată pe parcurs, Linda scrie cumva mai nervos, scurt, însă nu repezit, în propoziţii de câteva cuvinte şi fraze care rareori redau altceva decât esenţialul, în ceea ce pare a fi o proză îndelung lucrată pentru a nu permite înflorituri de orice fel. Aşa cum au spus cei de la Kirkus Reviews, are o „disperare rece” care nu lasă loc decât emoţiilor esenţiale, celor relevante în contextul cărţii. Chiar şi fericirea trecută şi amintită pe alocuri păstrează acea distanţă sigură de la care nici măcar în forma ei trecută nu mai poate răni.

Personajul narator, o fetiţă a unei familii care mai are şi un băiat mai mare, refuză să mai vorbească; mama e o actriţă extraordinar de frumoasă, prezentă în problemele copiilor, însă şi pornită pe un drum propriu, care îi permite să se bucure de succesul de pe scenă şi de cele amoroase; chiar dacă el vorbeşte, fratele fetei stă mai mult închis în camera lui, alegând aşadar un alt fel de izolare de lume, în vreme ce tatăl lor mort apare pe tot parcursul cărţii – e acolo chiar şi când nu mai e, iar fetiţa bănuieşte că ce simte ea e ereditar.

În acelaşi timp, tocmai pentru că lasă destul loc pentru interpretări, cititorul cu imaginaţie are posibilitatea de a umple spaţiile dintre propoziţiile scurte ale fetei cu presupuneri despre ce i s-ar fi putut întâmpla acesteia, despre şi mai multe sentimente care ar putea să o încerce pe aceasta în drumul ei deseori dificil spre o tăcere absolută. Lindei Boström Knausgård i-a reuşit unul dintre acele romane care poate fi citit la aproape orice vârstă (de la adolescenţi în sus l-aş recomanda eu) pentru că de fiecare dată se poate desfăşura în faţa ochilor într-un mod complet diferit, modelat mai ales de experienţele prin care trece cititorul în fiecare etapă a vieţii.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găseşti cartea aici.
Dacă vrei să susţii apariţia regulată a recenziilor, hai pe Patreon.

Facebook Comments