Ora nevăzută este, în primul rând, o declarație de dragoste pentru cărți și forța lor salvatoare, precum și un tribut pentru Litera stacojie și pentru ideea de carte în general. Ora nevăzută e scrisă de Alice Hoffman și a apărut în 2023 la editura Trei, în colecția Fiction Connection, tradusă din limba engleză de Elena Marcu.
Poate că n-aș fi citit-o chiar acum și-aș mai fi tras de timp cu ea dacă n-aș fi văzut, pe coperta a patra, cuvintele de apreciere ale lui Stephen King, cele care de obicei mă conving de multe. Nu știu dacă și de data aceasta am tras biletul câștigător, voi explica în cele ce urmează de ce. Poate e și vina mea, neștiind la ce să mă aștept pentru că nu sunt familiarizată cu scrierile autoarei.
Rezumat
Mia este salvată, aproape miraculos, de cuvinte și cărți. Dar Litera stacojie, romanul lui Nathaniel Hawthorne, are un loc aparte în inima și-n viața ei. Poate și pentru că pare că acolo citește despre ea, cu detalii în care își regăsește atât povestea personală, cât și pe cea a mamei sale, parte dintr-o comunitate religioasă care interzice membrilor contactul cu exteriorul în multiple forme.
Nu au voie să interacționeze cu ceilalți decât atunci când vând ce produc de unii singuri, iar în interiorul comunității le este interzis să citească, copiii nu stau niciodată cu părinții, pedepsele pentru încălcarea numeroaselor reguli stricte sunt fizice și publice și includ chiar și însemnarea cu fierul înroșit. Sună familiar? Da, mai ales dacă l-ai citit pe Hawthorne.
Liderul comunității este, destul de evident, vocea credinței, a umilinței și a purității pe care le pretinde de la ceilalți, însă în timp ce meschinăria nu-i permite nici să arate fărâme de umanitate femeilor pe care le lasă însărcinate în afara căsniciei tainice pe care o predică și-o impune și altora.
Recenzie
Pe multe planuri, Ora nevăzută este un roman absolut necesar: vorbește cu îndrăzneală despre și pentru femei, libertate și curaj, despre fetele rebele și modul în care s-a raportat societatea la ele vreme de sute de ani, precum și despre nevoia de apartenență a tuturor și felul în care comunitățile sectare pot ajunge să umple goluri emoționale, transformându-se ulterior în agresori ce își sechestrează și rănesc credincioșii.
Primele zeci de pagini mi-au adus aminte clar de Gilmore Girls (Ivy e fata din familia bună care rămâne însărcinată, părinții o presează să ia decizii nedorite doar pentru a nu-i face „de rușine”, fuga și încercarea de a se descurca prin forțe proprii și de a se dedica fiicei). Însă Ivy ajunge într-o comunitate unde discursul liderului înlocuiește, în primă fază, iubirea și grija părintească, iar apartenența la un grup ajunge să compenseze pentru multe lipsuri și cântărește greu în decizia de a sta acolo pe termen lung.
Dacă v-ați întrebat vreodată de ce stau femeile în situații nepotrivite, (și) din cartea asta veți afla câteva posibile răspunsuri. Ani mai târziu, fiica adolescentă îi repetă o parte din istorie – sau din greșeli, dacă țineți neapărat – și descoperă, în același timp, rezolvări alternative, nonconformiste și curajoase.
Manipularea religioasă, dăunătoare mai ales femeilor, de-a lungul istoriei, dar fără a se rezuma doar la acestea, este un element a cărui prezență în narațiune am salutat-o; m-a făcut să mă gândesc la Învățare, non-ficțiune de Tara Westover despre care am scris aici.
Astfel, cărțile ajung să fie deseori printre puținele metode de salvare posibile și disponibile pentru o femeie dintr-o societate care încă mai vânează vrăjitoare. Chiar dacă face eforturi uriașe, Mia reușește să citească tot mai mult și mai divers în comunitatea ei, descoperind în cărți poarta către alte lumi. De ce e acesta (și) un lucru rău? Detaliez în secțiunea care urmează.
Ce nu (știu dacă) mi-a plăcut
Cam jumătate din roman, de unde încep călătoriile în timp și spațiu, Ora nevăzută m-a pierdut. A fost o rupere atât de bruscă și o trecere atât de neașteptată la ceva legat forțat de direcția pe care mizează preț de aproape 140 de pagini, încât mi-a fost aproape imposibil să mă reconectez cu narațiunea.
Narațiune care, de această dată, a poposit fix în viața lui Nathaniel Hawthorne de dinainte de a scrie Litera stacojie, parcă și imitând un stil de-a scrie mai demodat, deși deloc necesar în context, din punctul meu de vedere. Ar fi mers foarte bine dacă n-aș fi avut „introducerea” asta de 140 de pagini care să-mi seteze așteptările într-un cu totul alt loc, dar așa am avut senzația că aș citi două romane diferite, pe teme întrucâtva conectate, scrise de autori diferiți.
Dacă vă pregătiți de la început să citiți două romane într-unul, atunci cred că sunt șanse mari să vă placă teribil. Este excelentă Ora nevăzută pentru cum ilustrează iubirea pentru cărți și ce poate face ea din oameni, pentru cât de viu descrie acest continuu proces al vrăjitoarelor pe care-l trăiesc femeile chiar și astăzi, pe care l-au trăit, în aparență, dintotdeauna, vinovate de capacitatea asta îngrozitoare de a seduce bărbații absolut inocenți și lipsiți de puterea de a se împotrivi, vinovate că își doresc și pot să se afle la cârmele propriilor vieți.
Și nu vreau să mă înțelegeți greșit: e scrisă superb de la un capăt la altul, povestea e catchy și când ajungi la partea care m-a deranjat pe mine pentru că ești prins deja, până-n punctul acela, de curiozitate și nevoia de a te asigura că Mia din zilele noastre și Nathaniel Hawthorne reușesc să fie împreună și fericiți în ciuda secolelor care li se împotrivesc. Dar mie mi-a fost tare greu să mă adaptez prezenței noului personaj, chiar dacă m-au cucerit detaliile din biografia lui Hawthorne, mi-a plăcut să-mi amintesc despre cum acesta și-a schimbat numele de familie ca să se îndepărteze și mai mult de familia lui care participase activ și fără remușcări în procesul vrăjitoarelor din Salem.
Să nu uit ceva esențial: mari felicitări și celor de la editura Trei pentru ediția asta, de multă vreme n-am mai văzut o carte de la noi atât de curată: tradusă armonios, fără greșeli monstruoase scăpate la corectură, fără neconcordanțe ratate la redactare.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
Leave a Reply