Recunosc și știu că nu-i nimic rău în asta, uneori iau cărți strict pentru că au un preț atât de mic, încât mă intrigă. Așa a ajuns la mine Marsuinul (sub 15 lei pe site la Libris), un roman superb scris de Mark Haddon care are un feedback tare prost pe Goodreads – pe nedrept, zic eu după ce am citit cartea asta căreia i-am dat 5 stele fără ezitare.

Bineînțeles, pentru cei care așteaptă lecții moralizatoare în narațiune și care au pretenții ca „o carte frumoasă să vorbească numai despre frumos și să nu fie cu cuvinte din alea”, Marsuinul poate fi o dezamăgire. Ce le-a declanșat alarmele moralizatoare celor care nu au apreciat romanul pe Goodreads a fost incestul destul de explicit, atemporalitatea care pune un pic bețe-n logică dacă vrei să „apuci” logic narațiunea și firele narative pe care le legi doar dacă ai o bază de mitologie măcar la nivel de amator.

Ca să înțelegi Marsuinul (și nu zic nici că eu am reușit în totalitate) trebuie să ai capacitatea de a naviga prin mitologie cu o oarecare ușurință (îmi place să cred că am avut cândva capacitatea aceasta, chiar dacă acum s-a mai uzat, mi-a prins bine obsesia pentru mitologie pe care am început să o dezvolt în clasele primare). Chiar dacă liniile de narațiune sunt extrem de diverse, în ele se poate identifica un numitor comun. Autorul spune o poveste veche de când timpul, una greșită pe multiple planuri, dar inexistentă doar în lumile ideale, probabil: bărbatul care își pierde consoarta și apoi își transformă fiica în înlocuitoare. Unul dintre planuri chiar cu asta se ocupă: unica supraviețuitoare a unui accident aviatic este o fetiță care va crește doar cu tatăl ei, abuzator ușor protejat de posibilitățile financiare cu care cumpără tăcere în jur; al doilea plan glisează către lumea antică după ce un tânăr încearcă să o salveze pe fiica abuzată (și aici găsim pirați și prințese, de exemplu), iar al treilea îi va bucura pe iubitorii lui Shakespeare (aici m-a prins romanul mai degrabă nepregătită, dar nu regret, Marele Bard nu-i pentru mine).

Rarele teoretizări ancorează mai bine logica narațiunii și sensul ei în viețile noastre, iar din asta vă las o mostră despre importanța convenției pe care o invoc eu de fiecare dată când citesc ceva, cam orice:

Ești învățat de mic că a fi rege este un lucru natural și etern, linia succesorală fiind un amplu arc de cerc ce se boltește deasupra capetelor oamenilor, pornind dintr-un trecut imemorial, îndreptându-se către un viitor incert și oferind unui oraș protecție și un țel de urmat. În realitate însă, este o grandioasă piesă de teatru, doar o convenție, precum banii sau onoarea – iar dacă o majoritate decide că nu mai este de acord să repete vechea poveste, convenția se năruiește. Și din acel moment, nu mai există cale de întoarcere. Un om nu poate să creadă din nou odată ce vălul a fost înlăturat. (pag. 210)

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments