De Ove cel mereu dispus să găsească niște oameni de disprețuit și niște lecții de dat oricui ar avea sau nu nevoie am scris pe Serial Readers, într-un articol numit Haterul Ove, un bărbat adorabil. Aceleași caracteristici se aplică și bunicii Elsei, eroină (ba chiar, de fapt, o convingătoare antieroină) a romanului Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, apărut în 2013 în original și-n 2017 în traducerea românească din colecția musai a editurii ART.

În romanul de față se dau următoarele personaje: o bunică excentrică, o nepoțică extrem de perspicace și destul de asemănătoare bunicii, o mamă care dezaprobă iresponsabilitatea cu care mama ei îi tratează fiica, o mamă care se teme de cât de „altfel” îi e copila pe care nu o poate înțelege pe deplin.

Dincolo de numărul mare de personaje (un bloc cu vecini care au niște relații… așa de complicate cum v-ați aștepta, cu Britt-Marie drept baba tută care își bagă nasul peste tot, de exemplu) și de pretextul pe care-l reprezintă bunica din poveste pentru descoperirea de sine a nepoțicii, cartea este doar un mare amestec de drumuri care duc, în marea lor parte, la Elsa, fetița de aproape 8 ani pentru care tocmai moartea bunicii reprezintă confruntarea cu o oglindă mai clară decât orice caracterizare a unui părinte sau a unui psiholog.

Moartea bunicii este, pentru Elsa, maturizare, dezvoltare, test de îndreptare sigură spre acea capacitate a adultului de a se autoevalua obiectiv și de a se accepta cu toate cele bune și rele. Elsa dovedește că  într-o inimă mică încape teribil de multă iubire, dar și o serie de frici – moștenite de la tată, cum ne informează la un moment dat. Cu părinții divorțați și ambii implicați în alte relații, rămasă fără bunica-povestitoare fără seamăn, Elsa reacționează, cel puțin la început, ca un copil abandonat. E multă furie, e destulă tristețe, dar personajul acestui copil reușește ce ai crede că este cel mai greu: să lumineze acolo unde vede doar întuneric, să cuprindă lumea în brațele ei mici și atât de încăpătoare și atât de dornice să ofere și parcă niciodată să primească.

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău e un roman despre magia copilăriei, cel mai înduioșător amestec de realitate și imaginar, când neverosimilul capătă conturul adevărului, al materialului, iar poveștile încep să se destrame, împrumutând tot mai mult din țesătura lor realului. Despre cum moartea strică totul în jur și începe, în același timp, să clădească poteca prin care te întorci spre cine afli că ai fost dintotdeauna, descoperindu-te cu curaj, reclădindu-te din istoria înaintașilor tăi.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găsești cartea aici.

Facebook Comments