La reeditare, după un deceniu de la prima apariție, „Cimitirul” încă e un fenomen

Cimitirul lui Adrian Teleșpan s-a reeditat la Editura pentru Artă și Literatură în 2023 și, deși l-am citit și acum vreo 10 ani, când a apărut inițial (la Editura Herg Benet), n-am vrut să caut nici măcar dacă atunci am scris pe undeva despre roman. Nu vreau să-mi aduc aminte ce am avut de zis, dacă am avut ceva at all, pentru că-mi amintesc bine cum m-a făcut să mă simt – și cu aceste lucruri în minte am vrut să recitesc acum, să văd câte senzații mă mai încearcă, ce-mi declanșează disconfortul, ce capătă alte valențe decât în urmă cu un deceniu.

Cimitirul a fost, la lansarea de acum 10 ani, un fenomen. Și zilele acestea, cât l-am parcurs iar, l-am văzut la fel, perfect capabil să schimbe oameni și mentalități în vreme ce le observă și le consemnează.

Și cu bucurie spun asta – pentru carte, și cu regret și ceva amărăciune – pentru că mi-am dat seama că societatea noastră încă se izbește violent de aceleași probleme pe care le remarcă personajul, tot avem homofobie și discriminare, tot e greu și acasă-n sărăcie, și-n străinătatea care nu se potrivește tuturor, traumele din copilărie încă ne bântuie și fericirea încă e un mister uriaș pentru cea mai mare parte dintre muritori.

Te înscrii cu click pe imagine.

Rezumat

Adrian, personaj narator cu un limbaj pe care mulți cititori l-au contestat și reclamat drept prea liber și colorat, e un tip gay care pleacă la muncă-n UK după ce își lasă jobul în televiziune din România.

La Londra locuiește cu Oli, un fost partener alături de care lucrurile se complică mai ales după ce Adrian cunoaște un tip nou care-i fură mințile și se plimbă ocazional pe aplicații de dating, își găsește un job atipic și care-l pune într-o mulțime de situații inedite, amuzante, exasperante, intense, dându-i ocazia să cunoască niște oameni interesanți (Leonard și Argyle, dar nu numai) și făcându-l să-și amintească de copilăria marcată de violență (într-o familie tradițională), prilej numai bun pentru a și filosofa despre fericire sau viitor (mai mult sau mai puțin înțelept).

Recenzie

Este posibil ca limbajul din Cimitirul să fie problematic pentru unii cititori, dar nu vreau să irosesc mult spațiu aici explicând ipocrizia celor care își doresc doar fluturași și panseluțe în produsele artistice și culturale. De data asta, Cimitirul mi s-a părut și mai amuzant, mai familiar ca narațiune, mai tragic. Avem aceeași temă ca în Apropierea lui Marin Mălaicu-Hondrari, însă executată complet diferit: munca (la negru) a unui român în străinătate.

Când am pus prima oară mâna pe romanul lui Teleșpan, oricât de absurd ar suna, nu mă gândisem că poate fi citit și ca o modalitate de  înțelegere a persoanelor queer – acum îl văd ca pe o bună cale de apropiere de mecanismele după care funcționează și psihologia acestora, de asta tot zic și că e ideal de făcut cadou unui homofob, eu am tot făcut asta și m-au bucurat reacțiile celor brusc îmblânziți de faptul că „și ei sunt ca noi, wow, au sentimente și planuri și eșecuri”.

Înțeleg și de ce Cimitirul este blasfemiator pentru unii. Se demontează Biblia aproape sistematic, deși acesta nu pare să fie unul dintre scopurile principale, la fel ca religiile organizate, habotnicia și ipocrizia cu care acestea vin la pachet.

Dacă ar fi să arunc câteva cuvinte disparate care să descrie romanul ăsta care e încă dureros de actual, aș zice așa: onestitate, autenticitate, imperfecțiune, umor, autoironie, fidelitate, sex. Și ar mai fi câteva, bineînțeles, dar care au nevoie să fie și puse în context.

Astfel, citindu-l pe Teleșpan, descoperi niște perspective aparte de raportare la homofobie, discriminare și lipsa ei, la dramele bogaților în comparație cu cele ale săracilor, aspecte financiare ale vieții și ce impact au asupra unui om care a copilărit cu lipsuri emoționale, cum vrea să compenseze (nevoia constantă de bani, panica atunci când contul e gol, iluzia câștigurilor la loterie).

Și nu doar atât, căci să nu uităm titlul: multe întâmplări au ca setting cimitirul unde lucrează Adrian (mă refer la personaj, da?, că nu mă trag de șireturi cu autorul), prilej să comparăm condiția viului și-a decedatului în România versus UK (o înmormântare cu șiruri de limuzine îi amintește de cea a bunicii, „pe care am dus-o la cimitir cu un dric al cărui șofer era ușor beat, iar cortegiul trebuia să alerge din când în când după coșciug pentru că el nu era în stare să mențină o viteză constantă”, pag. 98), fiecare cu nevoile sau obiceiurile specifice, cu neputințele date de vârstă sau boală, deci merge citit și ca mic studiu sociologic, ținând minte, desigur, că titlul complet are și un inspired by truth, powered by imagination alături. A se administra doza cu grija acordată ficțiunii, prin urmare.

O dimensiune importantă, cantitativ și calitativ, dacă vrem să-i spunem așa, este acoperită de filosofarea personajului pe subiecte ce se leagă, într-un fel sau altul, de tema iubirii. Nu neapărat numai din perspectivă romantică, deși aceasta predomină. Și trecând prin diferențierea pe care Adrian simte nevoia să o facă deseori între dragoste și sex, ceea ce duce imediat la o altă chestiune, cea a fidelității – de care personajul nu este capabil în sensul tradițional, în ciuda principiilor de viață pe care le expune. Se cunoaște suficient de bine pentru a ști ce își dorește și cum poate obține, dar știe și că se va autosabota, se luptă cu momentele de criză, cu nemulțumirea și mediocritatea, experimentează „captivitatea” și libertatea în relații dorite sau nu, iar tot acest realism tragi-comic este contrabalansat de o proporție serioasă de absurd ce provine dintr-un binevenit oniric.

Desigur, dacă vrei să fii genul de cititor care se izbește de vârful aisbergului, cartea asta e doar despre un tip gay cinic (prea amuzant) care ofensează pe toată lumea și (ar) face sex ca apucatul, o dă-n bară în câteva momente în care oamenii corecți n-ar fi făcut-o, își bate joc de fețele bisericești și pățește celebra fază cu clisma cu cafea. Pentru mine, fără a avea pretenția că am citit-o „corect” nici de data asta, Cimitirul e o carte mai potrivită să fie descrisă ca motivațională sau de dezvoltare personală decât un teanc generos dintre cele mai vândute titluri de profil. Și asta nu-i răpește nimic din farmecul unei ficțiuni antrenante, bine și precis scrise, cu observații amare livrate într-un dulceag ambalaj ironic, o colecție de fațete ale realității cu care poți alege să faci ceva concret pentru tine și societate sau de care te poți bucura, pur și simplu, într-o sesiune de entertainment diferită de normă.

Ah, încă ceva. Spre deosebire de prima oară când l-am citit, de data asta finalul de la Cimitirul m-a distrus. Probabil că nu abandonasem complet speranța unui trecut mai bun nici în privința ficțiunii.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.

Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon. Astfel te înscrii automat și la extragerile lunare pentru premii în cărți.