Lipsa ghidajului adulților într-o lume în care copiii se revoltă. „Confesiuni”, Kanae Minato

Confesiuni este un roman publicat de editura Litera în colecția folio în 2023. În original (Kokuhaku), cartea a apărut în 2008, iar între timp s-au adunat o mulțime de păreri de la cititorii specializați și amatori, de la critici și pasionați de crime-thriller-mystery. Majoritatea de bine și de foarte bine, iar acest lucru e lesne de înțeles: Kanae Minato a debutat cu un roman care pentru mine e captivant, înfricoșător și parcă mult prea credibil.

Rezumat

Yuko Moriguci e o profă care nu are pe nimeni aproape, cu excepția fiicei ei. Cu tatăl fetei nu s-a căsătorit din niște motive dureroase (chiar e un fie narativ interesant, deși cam puțin exploatat), iar Yuko demisionează de la școală după ce fiica ei moare chiar acolo. La ultima lecție pe care o susține, profesoara decide să abordeze chestiuni personale, lansându-se într-un lung monolog ce are ca scop o serie de mărturisiri: știe că fiica ei a fost ucisă, nu a murit în urma unui accident, știe și cine a ucis-o și, mai mult, cei doi vinovați se află în clasa ei în acea clipă, dar îi așteaptă un viitor îngrozitor pentru că-n ultima vreme s-a ocupat ea de pedepsirea lor subtilă pe termen lung. Practic, îi condamnă la moarte ușor întârziată, ceea ce o face cu atât mai agonizantă.

Finalul confesiunii ei introduce alte câteva capitole, fiecare cu voci narative diferite. Fiecare apucă să-și mărturisească partea de realitate și adevăr: atât cei doi criminali minori, cât și sora unuia dintre ei, precum și tocilara clasei. Toate aceste mărturisiri oferă contextul necesar pentru a putea privi cât mai obiectiv o serie de fapte atroce justificate subiectiv.

Recenzie

La început mi s-a părut deranjant atât de mult monolog, dar m-am răzgândit destul de repede când am văzut câte plot twist-uri încap în atâta monolog. M-a prins și filosofia din spatele justiției luate în propriile mâini, dar și aspectele practice ale acesteia, dilemele etice majore și fenomenele de tip bullying, fațetele disfuncționalității (în context personal și de familie), meditația asupra sistemului educațional japonez.

Mi-am dat seama, cu fiecare pagină parcursă, că mă frământă constant provocarea de a nu ști dacă acum dețin toate informațiile sau dacă mă grăbesc judecând, la fel ca personajele. Naratorii diferiți unesc piesele când completează cu detaliile văzute doar din unghiurile lor, inaccesibile celorlalți participanți la această judecată personală pentru o crimă absurdă.

Acest mystery captivant depășește granițele autosuficienței ca ficțiune în sine și arată familii ideale și disfuncționale, subliniază cât de neînțeleși sunt adolescenții și cât de departe trăiesc de familiile lor (emoțional sau chiar fizic), cum îi afectează aceste lucruri, ce poate fi pentru fiul adolescent ceea ce mama cataloghează rapid drept „neglijență”, incapacitatea de a gestiona ura și iubirea, deciziile greșite care rezultă de aici, nevoia de atenție și recunoaștere.

Pe scurt, un nature versus nurture extensiv, dublat de copiii care își țin părinții „pe loc” – și cum asta le oferă adulților justificarea necesară pentru a renunța la ce nu mai au curaj să viseze ca planuri de viitor, la ambiții și la sine, totul pe un fundal asigurat de ce se întâmplă când dreptatea se face cu propriile mâini.

La un moment dat, pedepsirea colectivă a criminalilor începe să semene cu ceva din Saw, Squid Game sau Black Mirror: colegii lor primesc mesaje anonime prin care sunt îndemnați să îi rănească pe cei doi, devenind „Judecători” și acumulând puncte. Fără premii pentru agresori, ci cu o pedeapsă pentru cel care cumulează cele mai puține puncte, acest lucru transformându-l într-o țintă identică cu criminalii.

În acest amalgam de crime, sinucideri și pedepse cumplite, un fir roșu relevant se conturează: romanul unui șir de vieți posibile în lipsa ghidatului empatic al adulților care îi au în grijă pe cei mai tineri, neexperimentați și vulnerabili dintre noi în anii de formare. O lecție utilă, cred eu, iar bonusul ar fi că este extrem de captivantă.

Important de știut este că la Litera a apărut traducerea din limba engleză, nu din japoneză (din ce înțeleg de pe Google, autoarea nu scrie direct în engleză, ci în limba maternă, japoneza).

Nu trebuit să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.