Una dintre cărţile care a trecut prea puţin observată atunci când a apărut la noi, în 2017 (la editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei), Lumea legendelor: creaturi monstruoase este una dintre acele cărţi ce trebuie citite dacă te numeşti cititor. Sau cinefil. Sau pasionat, în orice caz, de toate temele cu iz fantastic ce se regăsesc în literatură, în producţiile cinematografice şi în… ei bine, în costumaţiile de Halloween ale celor mici.
Luăm de bune o grămadă de informaţii din jur, chiar şi pe cele ce ţin de explicaţiile existenţei creaturilor fantastice în istorisirile ale căror origini le-am pierdut, ajungem să credem că un anumit loc este bântuit ori că anumite gesturi aduc ghinion şi pot invoca prezenţe inexplicabile şi nedorite, însă nu prea mai ştim cum au ajuns toate aceste superstiţii în uzul comun, iar această carte face, printre altele, exact acest lucru: sapă la rădăcina legendei lui Dracula, la cea a istoriei întemeierii oraşului Detroit şi a firmei Cadillac, dar şi la visele premonitorii ale locuitorilor din Cernobîl.
Cu un umor cum până acum am mai întâlnit doar la o altă carte cu o temă extrem de grea şi incomodă, Viaţa secretă a cadavrelor, de Mary Roach (despre care am scris aici), autorul Aaron Mahnke reuşeşte să facă o disecţie amplă a unor fenomene inexplicabile, totul în timp ce colectează date şi informaţii, pune cap la cap ce nu poate fi desluşit logic cu ce poate explica ştiinţa zilelor noastre, totul pe un fundal relaxat, presărat (rar, e drept), cu glume foarte bune, autoironii şi referinţe pop culture sau etimologii ale cuvintelor folosite pentru a denumi, de exemplu, coşmarul (nightmare, din night – noapte şi mare – demon, incubus).
Numitorul comun al tuturor secţiunilor dedicate unei mari varietăţi de fiinţe fantastice este nevoia de a explica inexplicabilul şi rezultatul acestei nevoi: poveştile. Poveştile sunt, cum spune şi autorul, ce ne-a legat când nu aveam Facebook, pe când eram nevoiţi să încropim câte ceva despre „ceilalţi”. Ceilalţi nu sunt mai mari sau mai mici, nu sunt mai răi, ci sunt cei diferiţi şi necunoscuţi, cei care trăiesc la periferia lumii noastre, unde nu avem acces, iar răul care ni se întâmplă nouă trebuie să se explice prin ei. Se aplica acum mii de ani, vedem aceeaşi credinţă izvorâtă din dezinformare şi-n zilele noastre.
Autorul nu are o atitudine de superioritate, ci încearcă să găsească argumente logice, ştiinţifice, pentru evenimente care au dat naştere, în urmă cu veşnicii (mai mici sau mai mari, după caz), unor istorisiri înfricoşătoare. Avem etimologii şi aspecte multiculturale, metamorfoze, licantropie şi antropomorfism, animalele văzute fie ca zeităţi, fie ca hrană, cadavre de cai cu gâturi smulse şi avioane goale care aterizează cu greu, doar pentru a fi mai apoi descoperit echipajul mort în interior.
E o carte pe care cred că trebuie să o aibă fiecare bibliotecă, una pe care ar fi bine să o citească orice amator de Noaptea morţilor vii şi The Walking Dead, orice copil care se îndreaptă spre adolescenţă cu multe curiozităţi despre vampiri care i-ar putea suge sângele, gnomi furioşi din orice, vârcolaci care să amintească de poveşti de dragoste imposibile ori sirene la fel de concupiscente.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găseşti cartea aici.
Leave a Reply