Am o relație complicată cu aparițiile de la imprintul Orion al editurii Nemira: mă prinde coperta pe loc, sinopsisurile sunt excelente, apoi mă fascinează cartea pe măsură ce înaintez și ajung pe la jumătate cu certitudinea că am dat de cea mai tare carte din viața mea (și așa e, până-n punctul ăla), după care ori o lasă mai moale cartea, ori sufăr eu o schimbare de personalitate și o văd dintr-o dată ca scrisă fără entuziasmul care mă cucerise inițial. Așa am pățit cu Iernile sufletului, de exemplu, dar și cu Tu ești muntele.

Tu ești muntele. Cum să transformi autosabotarea în autocontrol este o carte de dezvoltare personală care apare în condiții grafice foarte bune, are copertă colorată și catchy, un titlu la fel, dar și idei întrucâtva utile.

Brianna Wiest, tu ești muntele

Pe de altă parte, am simțit că îi lipsește o coerență pe care nu cred că aș fi reclamat-o dacă autoarea ar fi avut pregătire în domeniul psihologiei (am tot căutat pe net și n-am găsit indicii că ar fi studiat ceva care să o facă autoritate în domeniu). Ceea ce se vede și dacă luăm în calcul de câte ori spune „trebuie” (am numărat câteva zeci de „trebuie” pe parcursul a câteva pagini, după care am obosit), e de-a dreptul deranjant și pe alocuri capătă forma unui shaming pe care-l face cititorului care se recunoaște în caracteristicile enumerate ca indicii ale autosabotării.

Pentru mine, Tu ești muntele are o structură repetitivă care poate fi de ajutor doar dacă alegi să o citești în reprize scurte, împărțite pe mai multe zile, astfel încât repetiția să sedimenteze informațiile pe care le aveai sau pe care le dobândești din primele pagini ori capitole. E o carte drăguță ca obiect, bună de făcut cadou, cu adevăruri utile scăpate accidental, dar care nu depășește nivelul de colecție de afirmații motivaționale regurgitate de cineva pasionat de un domeniu – asta în comparație cu un specialist.

De fapt, ce face Brianna Wiest aici este să îți arate (corect, după părerea mea de om care merge la psiholog și nu are impresia că asta-l face psiholog) cum să recunoști autosabotarea, dar eșuează în a-ți spune cu compasiune și informat cum să o transformi în autocontrol. De fapt, toată ideea de autocontrol e posibil să nu fie în ton cu recomandările psihologilor din ziua de azi, dar repet că eu nu sunt așa ceva, pot garanta doar repulsia care mă încearcă atunci când cineva fără credibilitate în domeniu încearcă să-mi spună, chiar pe un ton nepotrivit, ce greșesc și ce TREBUIE să fac mai bine, nu neapărat cum și de ce. Din ce am impresia, Brianna Wiest își e propriul munte, cel puțin în ce privește cartea de față.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments