Colin Thubron. Acest nume nu foarte cunoscut la noi e numele unui britanic născut în anul 1939 care a fost inclus de către The Times printre cei 50 de mari scriitori britanici postbelici. Nu-i nevoie să mai spun câte premii a câștigat de-a lungul epicei cariere și-n câte limbi i-au fost traduse cărțile. Multe spune totul.
În 2013 a apărut, la Polirom, traducerea cărții lansate-n 2006, Shadow of the Silk Road. Care-n engleză sună mult mai bine, dacă e să-mi dau cu părerea, dar a cărei variantă în limba română era necesar să arate așa, pentru a evita confuzii, pentru a explicita și a atrage și-un nepasionat, un neinstruit, așa cum a fost cazul meu.
Deci Redescoperind Drumul Mătăsii: Din China și munții Asiei Centrale în Iran și Turcia este cartea care m-a făcut să visez mult mai mult față de ficțiunile citite în ultimul timp, asta pentru că în mintea mea s-a amestecat misterul istoriei cu concretețea realului din spatele poveștii.
Colin Thubron a pornit cu gândul de a urma exact același drum care a fost, în urmă cu mii de ani, ruta comercială cea mai importantă din lume. În secolul al doilea î.e.n. se inaugurase oficial Drumul Mătăsii, în mijlocul unor evenimente istorice care, pe plan mondial, creionau ireversibil unele alianțe. Chiar în zilele noastre, autorul a fost nevoit să-și întrerupă călătoria și să o continue abia în anul următor, asta din cauza luptelor din Afganistan. Un drum care, per ansamblu, pare să fie urmărit de suferințele provocate inițial, de aceleași scrieri cu sânge ale frontierelor în mișcare ca acum mai bine de 2100 de ani.
Mi-ar fi plăcut să trăiesc în vremurile acelea, atunci când rochiile și șalurile se obțineau cu atâta trudă, cu atâta moarte! Mi-ar plăcea să fiu o pagină din jurnalul lui Colin Thubron, măcar atât și n-ar fi puțin lucru! Sigur cuvintele puse bine la păstrare nu sunt chiar aceleași cu cele pe care ni le-a încredințat nouă, cititorilor, prin cartea lui. Sigur există măcar un aspect al fiecărei povești care duce-ntr-o altă dimensiune, una cu capacități șamanice, vindecătoare, războinice, tragice, deloc facile.
Pentru un visător ca mine – și foarte puțin „făcător” –, e mai la îndemână speranța că aș putea fura vreodată amintirile lui Thubron, pentru a mă bucura de suculenta istorie prin care a pășit decât să sper sau să vreau măcar să sper că-i voi călca pe urme cândva, de la Xian, din China, la Antiohia, în Turcia.
Un punct de vedere cules de autor de la un localnic din China m-a impresionat pentru că oferă și o altă părere unei teorii despre ceea ce pe mine mă sperie cel mai mult și mă obsedează: moartea. Și are sens: bătrânilor nu le este frică de moarte; ei au trăit deja, nu le poate fura nimeni tinerețea și amintirile ei. Tinerii însă se tem; de unde poți ști că vei avea un mâine care să-ți transforme ziua de azi într-o plăcută amintire? Deci da, încă o lecție învățată: voi scăpa de frica de moarte abia după ce voi fi îmbătrânit serios.
În spatele narării unui drum parcurs se află și o minunată împletire a poveștilor despre trecut cu cele din prezent. Ceea ce a fost cândva, ce s-a schimbat, ce e în prezent, ce speră un localnic să fie în viitor. E aproape un manual de istorie cartea asta: nu istorie ca la școală, pe care nu o poți învăța decât dacă profesorul este un magician în pedagogie, ci istorie plăcută, intrigantă, deschizătoare de căi.
Astfel, China și-a primit numele de la Da Qin; cuvântul „iubire” nu există în limba chineză; pe tot parcursul Drumului Mătăsii există ceea ce se numește „confuzie genetică”, fapt ce se datorează amestecului atâtor nații călătoare cu nativii; în zonele extrem de sărace, casele părăsite ale celor plecați în căutarea unui trai decent sunt folosite de cei rămași drept adăpost pentru animale și furaje. N-aș fi știut toate acestea de la școală, le-am aflat acum de la Thubron.
Leave a Reply