Te simți într-un fel anume când citești Ministerul pentru Viitor în plin cod roșu de caniculă, așa cum mi s-a întâmplat mie. Asta pentru că totul pare foarte real și aproape, e credibil și argumentat, poate fi ce ne așteaptă dacă luăm în calcul cum am tratat planeta până acum. Probabil că ar fi prea târziu și dacă ne-am opri acum și am coti-o spre protejarea serioasă a mediului, a ființelor din jur și-a generațiilor viitoare. Cred sincer că Ministerul pentru Viitor are șanse să devină, în curând, un manual de istorie și să nu rămână doar o operă de ficțiune, iar asta o face să fie o carte și mai grozavă, dar și mai îngrozitoare.

Puțin context din sinopsis: în anul 2025 se înființează Ministerul pentru Viitor, un organism mondial cu scopul de a apăra toate ființele vii, prezente și viitoare. După puțină vreme, vreo 20 de milioane de oameni mor în India din cauza unui val de căldură care se tot repetă ulterior.

Soluțiile căutate (și găsite) pentru a sonda ce e reversibil din tot răul făcut Terrei sunt fie simple în teorie și aproape imposibil de pus în practică, fie inacceptabile în teorie, dar totuși executate de oameni forțați astfel să ocolească legea. În vreme ce firul narativ principal este destul de simplu de urmărit (un supraviețuitor al valului de căldură ucigaș din India și cea care conduce ministerul se află într-o relație ciudată și dăunătoare, chiar absurdă pe alocuri), în paralel merg și discursurile prin care se prezintă niște noțiuni abstracte într-un mod prietenos (blockchain, neutron). Deseori, replicile nu sunt atribuite și nici marcate grafic, iar asta poate îngreuna lectura la început – dar doar până îți dai seama și că totul poate fi citit ca un mare monolog. Reminder, din nou, că nu oamenii contează, ci ideea de om.

Plusuri: vocea pe care autorul o acordă personajelor în mod egal (sau aproape egal), felul în care personajele sunt aproape diluate și contează doar mesajele și acțiunile lor, datele științifice fac totul credibil și cumva prea tangibil, prea aproape.

Minusuri: e o carte lungă și la un moment o simți că se cam întinde, deși argumentat, făcându-te să visezi la o versiune tip esență, cu doze mai puternice într-o formă mai mică. Zic asta și pentru că, dat fiind subiectul, poate spori anxietatea de la o pagină la alta: ai vrea să ieși mai repede din lumea al cărei sfârșit e prea aproape, dar Kim Stanley Robinson are alte planuri și alte câteva unghiuri, din care încă n-ai privit, de prezentat în destul de multe detalii.

Dincolo de toate acestea, cred cu tărie că e o carte care trebuie citită. Pentru că e necesară, oricât de conștienți avem impresia că am fi în legătură cu traiul eco și planurile de viitor „curate”. Ministerul pentru Viitor e un semnal de alarmă cu peste 650 de pagini, pus între coperte și trimis în lume sub formă de thriller SF.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici. 

Facebook Comments