Pe Charles Saatchi l-am descoperit în forma asta, într-o carte de interviuri, la anticariatul meu preferat din Brașov, în Piața Teatrului, într-o zi când nu voiam să ajung acasă… nu cu mâna goală, căci simțeam nevoia să-mi fac un cadou. Mi-am oferit acest volum, care a costat aproape 15 lei, și de a cărui citire m-am apucat imediat, probabil intuind că aveam să ajung la această concluzie: că devii inspirație pentru ceilalți nu atunci când îți propui asta, ci când îți asumi plusurile și minusurile propriei persoane cu tot angajamentul și bucuria că asta te face om, la fel ca pe toți ceilalți.

Cartea aceasta cu întrebări la care răspunde Charles Saatchi mi se pare mai utilă decât multe cărți motivaționale și cu un potențial mai serios de a ajuta cu adevărat pe cineva care caută inspirație pentru un stil de viață care să implice foarte puțin pe ceilalți – nu preaslăvind o perspectivă egoistă, ci aproape dimpotrivă: una axată pe dezvoltarea prin descoperirea sinelui, a bucuriilor și tristeților și a semnificației acestora pentru sine. Într-o lume de care depinde totuși, puterile interioare are lui Charles Saatchi rămân elemente auto-determinate și fără compromisuri chiar și-acolo unde te-ai aștepta să le remarci.

Din Mă cheamă Charles Saatchi și sunt un artoholic am descoperit un om care trăiește după propriile reguli, iar asta am găsit a fi mai plin de potențial de a inspira și motiva decât multe cărți care își propun exact asta: să te reîntoarcă spre tine, să te facă să te vezi cât de mic și de mare ești, în același timp, în ochii lumii, cum singur trebuie să trăiești cu ce te caracterizează și cum extravaganțele care nu rănesc pe nimeni nu spun chiar nimic despre caracterul unei persoane. Cu deschidere și umor, Charles Saatchi vorbește despre artiști contemporani și despre fostele lui soții, despre religie, sexualitate și rasism, dar și despre sine – cu lipsă de afectare, cu asumare, evident fără așteptări.

Poate că, dacă scopul lui este să șocheze dând impresia că pentru el nu contează mai nimic, acesta poate fi considerat deseori atins. L-am îndrăgit și m-a fascinat pentru că a afirmat ferm că: „Mă simt foarte confortabil cu schizofrenia mea”. Ai nevoie, e drept, de câteva cunoștințe de bază din lumea artei (și a publicității) pentru a pricepe toate lucrurile la care se face referire, însă și Google poate fi la fel de bun dicționar pentru toate întâmplările pe care nu le cunoști – așa poți ajunge să consideri acest volum un fel de introducere într-o lume guvernată de un spitit saatchian complex, de la care ai ce învăța.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găsești cartea aici.

Facebook Comments