Mutzunaki a apărut la editura Litera în 2023, în colecția clasici contemporani, și e un roman care m-a surprins cap-coadă pentru cât de coerent a fost gândit și narat, pentru cât de precis a surprins subtilități ale tehnologiei și ale condiției de a fi om, dar și pentru cât de ușor curge narațiunea din perspectiva cititorului și cum reușește să te țină atât de prins, încât aproape nu îți mai dai seama când imersiunea în poveste capătă nuanțe de paranoia.
Mutzunaki sunt niște plușuri ce îmbină tehnologia cu voyeurismul. Nici animale de companie, nici roboți, nici telefoane cu live streaming, ci o combinație între toate acestea – de fapt, aici se află una dintre cheile lecturii: mutzunakii pot fi aproape orice și oricine, totul depinde de utilizatori. Camerele video din ochii acestor plușuri pot reda realitatea celui privit doar atât cât acesta o permite – un mutzunaki poate fi băgat în cușcă sau sub o cratiță, închis în dulap sau „educat” astfel încât să nu depășească limita ușii de la dormitor. Iar cel care privește poate să se supună cerințelor „stăpânului” sau noului amic, poate să-i urmeze îndrumările și să nu-i încalce limitele ori, dimpotrivă, să șantajeze pe cineva cu imagini pe care n-ar fi trebuit să le poată obține. Cel privit și cel care privește nu se cunosc niciodată, nu pot alege cine să fie celălalt.
A deține un mutzunaki sau a privi prin ochii unuia ridică, în rândul personajelor și a cititorilor deopotrivă, chestiunea problematică de „a fi” versus „a avea”, de a fi privit versus a privi anonim, chiar de stare activă versus una pasivă, relevând astfel tehnologia îmbinată cu cele mai diverse aspecte ale caracteristicilor umane.
Dincolo de orice, mi se pare că romanul acesta dovedește, la fel ca tehnologia, internetul, telefonul, aplicațiile tip Instagram sau TikTok, că aproape totul depinde de ce alegi să faci cu ce ai la îndemână; poți să-ți faci rău ție sau altora ori te poți inspira și educa, poți ajuta și poți crește ca om și membru al unei comunități, ba chiar poți face bani sau pierde lamentabil.
Nu știu cum vă sună până în acest punct, dar vă asigur că romanul Samanthei Schweblin are profunzime, emoție și empatie, demonstrează o fină cunoaștere a paletei de sentimente și senzații specific umane, dar și a relației acestora în raport cu depersonalizarea pe care o implică folosirea tehnologiei. De asemenea, autoarea surprinde și etica întregului proces („Cuiva îi venise în minte că a maltrata un mutzunaki era la fel de crud cu a ține un câine legat toată ziua în plin soare, ba chiar și mai crud, dacă se ținea seamă de faptul că de partea cealaltă se afla o ființă omenească, drept care, unii internauți încercaseră să-și creeze dubluri proprii și să-i elibereze pe acei mutzunaki despre care credeau că erau maltratați”, pagina 172), precum și căile complicate ale atașamentului, afecțiunii și singurătății („La minutul 2.19 se vedea propriul său mutzunaki în una din căsuțele de dormit. Băieții i-au trimis linkul, iar Marvin și-a petrecut după-amiaza uitându-se iar și iar la înregistrare. Apărea cu ochii închiși, iar lui Marvin i se părea ceva așa de înduioșător încât ar fi dat toți banii care mai rămăseseră în contul mamei pentru ca Jesper să i-l trimită prin poștă în Antigua și astfel să-l poată îmbrățișa”, pagina 175).
De exemplu, Emilia, bătrâna mamă care e preocupată de Eva, pe care o urmărește prin ochii animăluțului ei, în vreme ce fiul pe care-l cunoaște tot mai puțin, aflat la celălalt capăt al lumii, își găsește și el o „înlocuitoare” de mamă în același mod, fără ca vreunul dintre ei să fie măcar conștient de paradoxul alegerilor făcute.
Mai mult, Schweblin punctează excelent și aspectele negative ale unei astfel de societăți: uniformizarea fără baze asigurate de educație („Ce fel de comunitate era aceasta, în care toată lumea părea să știe ce era un mutzunaki, dar nimeni nu vorbea nici o boabă de engleză?”, pagina 263), socializarea care poată să devină și despre altceva decât interacțiune nevinovată („La televizor erau invitați în timpul programului de la zece noaptea tot felul de specialiști care, la fel ca la starea vremii, prezentau o listă de sfaturi și precauții. Emilia credea că totul depindea de bunul-simț și autocontrolul fiecăruia”, pagina 268), pedofilie, voyeurism, trafic de minori și multe altele.
Dacă v-a plăcut Beautiful You a lui Palahniuk pentru senzația constantă de societate bolnăvicioasă și Ready Player One a lui Ernest Cline pentru escapismul dintr-o lume care nu mai prezintă alternative sănătoase pentru diversele probleme ale indivizilor la fel de diverși, atunci sunt șanse mari să fie și Mutzunaki o experiență cel puțin interesantă, deși eu i-aș zice inedită și revelatoare, o mărturie despre secolul în care ne ducem traiul și problemele specifice indiferent de continent, mediu și istoric personal, familial ori socio-cultural.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
Leave a Reply