Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi, carte scrisă de Irène Cohen-Janca și ilustrată de Maurizio A.C. Quarello, a apărut de curând la editura Cartea Copiilor în frumoasa traducere a Laviniei Braniște. Cu o grafică deosebită și o calitate superioară a hârtiei, dar și după ce am mai răsfoit câteva cărți de la editura Cartea Copiilor, m-am convins că pe viitor devine obișnuință să citesc lunar ceva și de la ei.

Dincolo de cele enumerate mai sus, poate cel mai impresionant lucru la cartea discutată este faptul că e inspirată de o poveste adevărată și că pediatrul și educatorul Janusz Korczak a inspirat convenția internațională a ONU privind drepturile copiilor. Un om care s-a sacrificat pentru a schimba și influența, chiar și dincolo de moarte, cursul istoriei, cu o poveste potrivită deopotrivă pentru cei mici și adulți.

Mai ales pentru adulți, spuneam eu pe Facebook când m-am apucat de citit cartea. Dacă are cineva nevoie să fie tras de mânecă și oprit pentru a-i fi arătate ororile pe care tot el le generează, acela este adultul care, voind să fie mânuitor al propriei istorii, tinde să o facă uitând trecutul, trecând peste oameni și grupuri, militând agresiv pentru niște drepturi pe care tot el și le acordă sub premisa unei false superiorități. Din perspectiva acestuia, restul lumii greșește, iar el este un salvator, un mânuitor abil la securii dreptății pe care nu o poate pricepe în complexitatea ei, ci doar ca pe o stare de echilibru între dorințele și frustrările lui și dispariția, anihilarea, îndepărtarea sub orice formă a celor pe care îi percepe drept dușmani, dintr-o cauză sau alta.

În 1940, aproximativ 200 de copii pleacă din orfelinatul care îi găzduia în capitala Poloniei, mutați în cămine tot mai mici și neîncăpătoare, incomozi în calea naziștilor care „măturau” lumea după criteriile pe care le știm foarte bine cu toții. „Naziștii nu vor ca micii evrei să crească mari” este unul dintre cele mai impresionante citate pe care le-am extras din carte, dar și unul dintre cele mai crunte adevăruri: în încercarea de a distruge un grup, copiii sunt speranțele care dispar tocmai pentru a tăia șansele de scăpare de la rădăcină. Janusz Korczak a fost cel care a făcut tot ce i-a stat în putință și chiar mai mult pentru a feri de opresiune cea mai vulnerabilă categorie de vârstă. Pe numele său adevărat Henryk Goldszmit, el a fost arestat și chiar trimis la închisoare când a intervenit în legătură cu mutarea în ghetou a micilor orfani; nu și-a părăsit copiii când aceștia au fost trimiși la moarte, dar a fost decorat postmortem, lucru pe care îl observ întotdeauna ca pe o dovadă supremă de ipocrizie și eșec a societății moderne.

Scrisă într-un stil ușor, lesne de adaptat felului în care îi poți face cunoscută istoria unui copil, cartea se pretează foarte bine și unui cititor adult, care are și fundalul de cunoștințe necesar pentru a vedea dincolo de tot ce nu se spune aici. Și repet ce am tot spus tuturor în ultimele zile: cred că este o carte mai ales pentru adulți – nu atât prin conținut, ci prin felul în care poate servi drept un reminder că dintotdeauna, în absolut orice context, copiii au fost cei care au avut de suferit și sunt cei care cad victime violenței de orice fel.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments