Pe Olivia Gatwood am descoperit-o în video-urile de pe Facebook, în filmările de la performace-urile pe care le are peste tot prin Statele Unite. Am ținut-o minte pentru că e frumoasă, evident greu de intimidat, dar mai ales pentru că „vorbește urât”, cum au criticat-o câțiva.
New American Best Friend a apărut în 2017 la Button Poetry, o editură care pune accent exclusiv pe vocile tinere și puternice care se exprimă prin poezie; Neil Hilborn – cu siguranță ați auzit de el – e printre primii autori care au devenit cunoscuți la nivel mondial pentru poeziile scrise și recitate cu patos în cadrul unor evenimente cum, mi-e groază să o spun, la noi nu prea vedem (zic „nu prea” pentru că ceea ce fac Tara Skurtu și Robert Elekes e, desigur, prea puțin față de câți poeți avem pe metru patrat); Guante, Sabrina Benaim, Melissa Lozada-Oliva sau Rudy Francisco sunt doar câțiva dintre cei pentru care lumea se luptă să prindă bilet de intrare – da, ce să vezi, în alte locuri plătești pentru ce ți se oferă, chiar dacă e vorba de poezie.
Olivia Gatwood e feministă în versuri și-n viața de zi cu zi; ceea ce i se întâmplă se transformă în poezie, iar cotidianului îi adaugă observații ascuțite, umor tăios, totul la ea te lovește, te înțeapă, te atacă. Mă întreb cum o fi pentru un WASP să citească o poezie scrisă de Gatwood, de exemplu.
Amintirile dureroase din copilărie, experiența primei epilări, a menstruației – acestea sunt doar câteva dintre imboldurile în urma cărora și-a scris poeziile. Pe de altă parte, iubirile (mai mult nereușite), nevoia de a adopta expresia facială cunoscută și-n română tot drept ”bitch face”, experiențele sexuale, interacțiunea umană de orice fel – acestea alcătuiesc un puzzle care niciodată nu poate fi asamblat corect de către un outsider, poate nici de Gatwood însăși.
Leave a Reply