Nimic nu e în neregulă cu mine a apărut în 2021 la Casa de pariuri literare și reprezintă debutul poetei Ramona Boldizsar. Poate că primul lucru care iese în evidență la citire este că acest volum nu seamănă deloc cu un debut – în orice caz, nu cu ce ne-am obișnuit să credem despre unul. Ramona nu ezită, nu caută, știe sigur unde să taie și o face cu precizie chirurgicală, matematică, fără a depăși vreo clipă echilibrul autostabilit al unor poeme care păstrează, exact ca un cuplu din „fericire domestică”, de la pagina 21, doza potrivită de „distanță a apropierii”. Astfel că se vede că autoarea este, înainte de toate, o avidă cititoare, navigând cu ușurință printre tot felul de referințe care îi atestă formarea.
Cu planul actual, matur și conștient, interferează pe alocuri – extrem de subtil – și „o amintire cu un pisoi zburând peste tabla ruginită”, secvențe dintr-un trecut care poate fi doar intuit din siguranța creației actuale și din liniștea care se simte în spatele fiecărui poem, oricât de contondent ar fi scopul primar al acestuia. Vocea poetică pare a unui om eminamente bun și forțat să se adapteze într-o lume a extremelor – pe care le vede, le aude și le simte, le include chiar în planul real propriu, însă le contestă tocmai prin această asimilare.
Nu știu dacă nu cumva e doar o impresie, însă am citit volumul ascultând albumul din 2019 al celor de la Alternosfera și mi s-a părut că pot găsi multe asemănări între voci – referindu-mă aici la faptul că blândețea versurilor pare susținută de un instrumental rock cu viață proprie și curs distinct, mai dur, dar cu relevanță tocmai prin împletirea cu naturalețea parțial confesională de printre rânduri. Un volum care ridică foarte mult așteptările pentru următoarea carte a Ramonei Boldizsar, așa i-am spus unei prietene căreia i-am recomandat-o.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.
Leave a Reply